Tot mai multe vedete se îndrăgostesc de frumoasa Bucovină. Acesta este și cazul lui Daniel Buzdugan, care a vrut să își petreacă sărbătorile de iarnă pe meleaguri bucovinene. Se pare că socoteala de-acasă nu se potrivește cu ce din târg, așa că Buzdugan nu a mai găsit niciun loc liber la pensiunile sau hotelurile din zonele Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.

„Am vrut să-mi fac Crăciunul în Moldova, pe la Câmpulung Moldovenesc sau Humor și n-am găsit nimic liber! M-am trezit și eu prea târziu. Mă bucur sincer pentru oamenii din zonă, care-s foarte gospodari și primitori! Mă bucur de asemenea și pentru cei care-și vor petrece Crăciunul în zonă! Să treceți neapărat și pe la Putna, acolo unde Măria Să doarme și să-i aprindeți o lumânare! Chiar dacă-i prea devreme vă urez din inimă Sărbători cu bine și să vă considerați niște privilegiați, că o să fiți acolo unde Mihai Eminescu spunea că-i Raiul Moldovei!”, a scris Daniel Buzdugan pe o pagină de socializare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.