Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat astăzi lasediul AMR,  la o întâlnire cu primarii de municipii din țară. De asemnea, Lungu s-a întâlnit și cu ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici şi cu Darius Vâlcov,consilier al prim-ministrului. Aceștia au purtat discuții pe tema fundamentării bugetului pe anul în curs.

„Noi am stabilit la Asociația Municipiilor din România să solicităm repartizarea unei treimi din totalul bugetului de stat pentru autoritățile locale, aşa cum se întâmplă în Europa.

Din păcate s-a încercat să ne pună cap în cap structurile asociative administrative, Asociația Municipiilor din România cu Uniunea Consiliilor Județene din România, cu Asociația Orașelor şi cu Asociația Comunelor din România, față de procentele de împărțire a impozitului pe venit, între asociații”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Edilul șef al Sucevei a mai spus că problema de fond este că, din anul 2018, toate municipiile au pierdut bani, iar pentru a primi bani la nivelul anului 2017, trebuie acordat din impozitul pe venit 66,8% la municipii, calcul realizat de reprezentanții guvernului.

„Propunerea de 45-50% din impozit pe venit la municipii apărută pe surse, ne nemulțumește total”, a spus Ion Lungu.

De asemenea, Lungu a declarat că au fost discuții foarte ferme şi accide, multe din nemulțumiri fiind exprimate de primarii marilor oraşe din toate partidele politice, inclusiv PSD.

„Sperăm să găsim înțelegere la nivelul primului ministru, vis-a-vis de doleanțele justificate ale autorităților locale. În alte condiții nu vom putea realiza programul de investiții stabilit în fiecare localitate”, a mai spus primarul Lungu.

În altă ordine de idei, Lungu a precizat că alte discuții a purtat și la Comisia de Împrumuturi și la MDRAP.

„Am avut discuții astăzi la Ministerul de Finanțe, la Comisia de împrumuturi pentru utilizarea banilor aprobați, pe care să-i putem cheltui în anul 2019.

De asemenea am avut discuții la MDRAP, pe tema încheierii contractelor pe fonduri europene. Din păcate nu se pot încheia contracte de finanțare europeană până la aprobarea bugetului de stat pe anul 2019”, a conchis primarul Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.