Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, cel care se ocupă de coordonarea activităților medicale de la Suceava a declarat că necesarul de ventilatoare al Spitalului Județean ar fi de 120-130 de bucăți. Oprea a spus că în prezent Spitalul Județean dispune de 52 de ventilatoare.
„Noi am estimat în baza datelor mondiale cunoscute acum, la ora actuală, că ar fi o nevoie de 120-130 de ventilatoare. În discuțiile cu reprezentanții societății civile, dar chiar și cu Biserica Ortodoxă, care prin Arhipiescopia Sucevei și Rădăuților are o reprezentare consistentă, s-a hotărât ca și ei să strângă fonduri. Și domnul primar al Sucevei, Ion Lungu, prin investitorii din zonă s-a oferit să strângă fonduri pentru a achiziționa de urgență ventilatoare și alte dispozitive medicale de terapie intensivă, având în vedere necesitățile de tratement pentru bolnavi”, a declarat generalul Oprea.
El a spus că în prezent la Spitalul Județean sunt 700 de pacienți din care 35 sunt la Terapie Intensivă unii ventilați iar unul în stare mai gravă intubat.
„Așa l-am și găsit. Sper însă că o să-l asistăm și atunci când îl decuplăm, însă evoluția boli este imprevizibilă. Sperăm în viitorul apropiat să dobândim tot mai multă forță, tot mai bună capacitate de răspuns, iar prin organizare, planificare și efort să rezolvăm să stingem acest focar. Sperăm ca prin luna mai să începem să relaxăm situația la Suceava”, a conchis Ioan Oprea.
Lasa un raspuns