Alexandru Brădățan, cel care, cu profesionalism  reprezintă  tânăra generație  de interpreți de muzică populară din Bucovina va petrece și anul acesta, în cinstea Zilei Naționale a României, în Spania.

Acest lucru se întâmplă pentru al treilea an consecutiv, iar faptul că românii de acolo, precum și organizatorii evenimentului îl aleg și anul acesta, nu reprezintă altceva decât că, artistul reușește să bucure inimile celor care mănâncă o pâine printre străini.

„În viață unele trăiri sunt mai presus de cuvinte. Să fii alături de românii tăi, într-o altă țară decât România, pentru a celebra cel mai reprezentativ moment al istoriei şi existenţei poporului român, unirea tuturor conaţionalilor într-un singur stat, este un sentiment greu de explicat în cuvinte. Român ești oriunde te-ai afla, dar parcă acolo, alături de cei care poartă în inimă un dor stingător de țară, mândria de a fi român se simte altfel”, a declarat pentru SuceavaLive, Alexandru Brădățan.

Alexandru Brădățan, alături de românii din Spania

Alexandru Brădățan, alături de românii din Spania

Artistul recunoaște că, faptul că organizatorii îl aleg pentru al treilea an să fie prezent alături de românii din Madrid, îl onorează, dar îl și emoționează pentru că este conștient că repertoriul său trebuie să fie diversificat pentru a face în continuare o impresie bună.

„Le mulțumesc organizatorilor că m-au ales pentru al treilea an și le transmit românilor că aștept cu sufletul la gură reîntâlnirea cu ei. Astfel de întâlniri mă încarcă pozitiv și mă  încurajează să cred că România este o stare de spirit, înainte de a fi o așezare geografică”, a conchis artistul.

Pe data de 3 decembrie, la Madrid, Alexandru Brădățan va evolua pe scenă alături artiști precum Nicoleta Voica, Steliana Sima, dar și de colegi de generație precum Vlăduța Lupău și Oana Tomoioagă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.