Inginerul Ioan Bogdan Codreanu, candidat al Partidului Mișcarea Populară pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, cunoaște un progres însemnat în ultimele zile în ceea ce privește intenția de vot a locuitorilor județului. Codreanu reușește să atragă tot mai mulți oameni ce altădată erau votanți de dreapta sau de stânga, devenind astfel cea mai viabilă alternativă a momentului pentru cei care nu-și mai doresc  fețe vechi în politică.

Determinat și curajos, deseori tranșant în prezentarea ideilor sale, inginerul Ioan Bogdan Codreanu este extrem de bine primit în rândul oamenilor pe care îi întâlnește în aceste zile, în turul său pe care îl face în toate localitățile județului. Refuză însă să vorbească despre admirația celor din jurul său pentru că „Lui Dumnezeu nu îi plac laudele”.

„Cred doar că ce oferim, ni se întoarce. Iubesc oamenii, iubesc aceste meleaguri și tocmai de asta am ales să mă implic. La Pojorâta lucrurile merg în direcția corectă, în județ, din păcate, nu. Și atunci, nu asta ar trebui să facem toți? Să ne implicăm, să facem tot ce depinde de noi, să nu avem nimic să ne reproșăm mai târziu. Cred în oamenii din județ și le mulțumesc că și ei cred în mine”, spune mulțumit candidatul Partidului Mișcarea Populară la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.

Cei care, zi de zi, iau la pas județul alături de el, tineri mulți dintre ei, recunosc că nu se așteptau ca cel pe care ei încearcă să-l facă cunoscut, împărțind materiale informative cu el, să fie atât de modest și prietenos.

„Nu obosim după o zi de umblat și asta e wow și pentru noi. Dacă unul dintre noi este mai serios, vine și ne spune o glumă, bate palma cu noi, ne face să râdem. Ne știe poveștile tuturor, ne încurajează și noi ne bucurăm că atunci când oferim un pliant cu el, lumea este încântată. Nu ne-a refuzat nimeni, ba din contră: ni s-a mai întâmplat, ca înainte să apucăm să oferim materialul informativ, lumea să ne spună că dacă suntem de la PNL sau de la PSD, nu-l primește”, recunoaște o tânără care face parte din staff-ul din campanie al candidatului Codreanu.

Ioan Bogdan Codreanu: „N-am crescut într-un glob de aur. Am cărat gălețile cu lapte la drumul național pentru a fi luate de lăptar și am dus multă apă pentru cei care coseau iarba, până am pus și eu mâna pe coasă”

Avantajul major al candidatului Ioan Bogdan Codreanu este dat de faptul că este apreciat pentru bagajul de cunoștințe și pentru educația aleasă în comunitățile de la oraș, dar și pentru simplitatea și autenticitatea omului crescut la sat, în mediul rural.

Acesta se adaptează ușor discuțiilor cu oamenii, iar faptul că a fost educat să nu își uite rădăcinile oriunde ar ajunge, îi oferă o mare apreciere din partea oamenilor simpli.

„Întâlnesc oameni harnici ce sunt supărați, pe bună dreptate, că un litru de lapte le este plătit cu 0,70 de bani. Cum să nu-i înțeleg? Am cărat gălețile cu lapte la drumul național unde ajungea lăptarul de atâtea ori și știu câtă muncă se depune până ca laptele să fie în căruța celui ce îl colectează.

Am strâns barabule, am cărat apă celor care coseau fânul, până am ajuns să cosesc și eu, iar mâine aș putea face toate acestea de la capăt. Asta înseamnă Bucovina, iar eu o să iubesc acest tărâm de poveste și oamenii lui, indiferent de ce rezultat îmi va oferi ziua de mâine, sau ziua de 27 septembrie”, spune optimist inginerul Ioan Bogdan Codreanu.

 

Codreanu: „Oamenii s-au săturat de marile partide. Schimbarea este greu de oprit în județ”

Întrebat de ce crede că este apreciat în județ, în ciuda faptului că este tot om politic, Codreanu spune că oamenii îi spun că s-au săturat de marile partide.

„În teren, la firul ierbii, realitatea se schimbă, chiar dacă în mintea lor, la televizor, sau în presă, cei din marile partide au impresia că sunt invincibili. Majoritatea oamenilor din teren ne spun clar că nu mai vor să audă de PSD și PNL la conducerea județului. Am întâlnit și oameni care ne-au spus clar că s-au făcut și lucruri bune pentru județul Suceava, dar o viziune nouă, un suflu nou, sunt necesare perioadei pe care o depășim cu toții. O să fiu sincer: cred că schimbarea este greu de oprit în județ, iar acest gând îmi dă multă putere”, a declarat Codreanu.

 

O figură plăcută și în mediul online: „Nu avem armată care să gestioneze conturile false, ca cei de la PSD și PNL, dar ne bucurăm că nu suntem huliți, jigniți și contestați cum sunt ceilalți”

Sute de persoane și-au atașat la fotografia de profil de pe Facebook o ramă pe care scrie „SUSȚIN IOAN BOGDAN CODREANU-PREȘEDINTE CJ SUCEAVA”, fiecare postare a candidatului Codreanu fiind apreciată de cei din mediul virtual.

„Nu sunt un specialist în acest domeniu, dar vă putem asigura că nu avem o armată de tineri care să gestioneze conturile false. Înțeleg că așa se poartă la PNL și PSD, unde tinerii au rolul de a lăuda postările partidelor prin comentarii, sau de a șterge atacurile. Îi apreciez și pe acei tineri, le admir priceperea în acest spațiu online, dar vă mărturisesc că noi nu facem asta. Ne promovăm ideile, proiectele, ne susținem și, de ce să nu recunosc, ne bucurăm că nu suntem huliți ca cei de la marile partide.

Ce le spun când mă întâlnesc cu ei pe stradă, le spun și aici, locuitorilor acestui binecuvântat județ: marilor partide le-ați dat 30 de ani! Nouă, dați-ne 4 ani să vă arătăm de ce suntem în stare! În ciuda tuturor greutăților pe care le trăim, vă mărturisesc, dragi locuitori ai acestui județ, că inima mi-e plină de speranță. Cred cu tărie în viitorul județului Suceava! Cred într-o Bucovină  generoasă, tolerantă, învingătoare!

Cu Dumnezeu alături și cu o dragoste fără margini pentru aceste meleaguri îmi doresc să folosesc experiența administrativă acumulată în cei 12 ani în stațiunea turistică Pojorâta, în favoarea întregului județ.

Vă aștept alături de mine în acest proiect fără promisiuni, doar cu fapte! Alegând PMP veți vota pentru acțiune, nu pentru politică”, a conchis inginerul Ioan Bogdan Codreanu.

Ioan Bogdan Codreanu este unul dintre cei mai performanți primari din județ, iar la alegerile din 27 septembrie va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, din partea Partidului Mișcarea Populară. Numele său apare primul pe buletinul de vot.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.