….pentru că democrația nu le oferă locuri de muncă și nici nu-i învață cum să și le creeze singuri. Aceasta este meteahna democrației românești care nu pare să fi trecut de perioada de tranziție. Este într-o continuă tranziție de mai bine de un sfert de secol, timp în care n-a învățat că pentru a supravețui, trebuie să facă educație financiară cu cetățenii ei, să le dezvolte aptitudinile antreprenoriale și să aibă grijă ca economia să funcționeze având la bază nu doar principii ci și o industrie, o agricultură sustenabilă, poate chiar puțină cercetare. Pentru ca toate acestea să se fi îndeplinit, ar fi fost necesară o reformă a educației reală în primii ani după revoluție. Pentru că aceasta nu a avut loc decât cu numele, evident că nimic nu a mers bine următorii ani și nici nu pare ca situația să se îmbunătățească grozav în următorii ani. Interesele celor care au organizat lovitura de stat pe care cu enfază o numim Revoluție nu au fost deloc ca noi, românii, să evoluăm, ci să regresăm, cât mai repede, pentru a suporta cât mai ușor statutul de sclavi pe care ni-l pregătiseră din momentul în care conveniseră cum vor acționa împotriva lui Ceaușescu. Se întâmpla la Malta, cu 21 de zile înainte ca dictatorul român să fie executat creștinește, în ajun de Crăciun, de către apostolii democrației. Atunci președintele american Bush a folosit o întrebare retorică „We can?” iar Gorbaciov, ca un agent CIA veritabil, cel mai important pe care l-au dat serviciile secrete ale SUA, a confirmat „Yes, We can!” transformând, fără să știe la acea dată, respectiva expresie în unul dintre cele mai importante sloganuri electorale din istoria Americii. Și s-a trecut la treabă.
Imediat ce l-au dat jos pe Ceaușescu, regizorii revoluției au descoperit că mai au un opozant important în persoana colectivă a oamenilor muncii care, având un loc de muncă, un venit stabil și decent, o cultură generală satisfăcătoare, iar ca un bonus revoluționar posibilitatea de a reacționa la deciziile greșite ale guvernului, ieșeau în stradă una două ca să tragă de mânecă noua putere. Își permiteau aceste luxuri democratice pentru că încă nu aveau grija zilei de mâine și pentru că patriotismul era încă o calitate apreciată pe tot cuprinsul țării. Atunci, noii stăpâni, au hotărât că mult stimata clasă muncitoare este o creație bolșevică, tipic comunistă, adică satanică și trebuie distrusă din temelii. Așa că, prin păpușile puse la guvernare, păpușarii au declarat toate industriile falimentare, deși cu câteva luni în urmă erau toate pe profit real și au început distrugerea economiei românești cu scopul de a o înlocui cu o economie capitalistă unde principalul capital trebuia să fie străin. Nu de alta, dar dacă lăsau lucrurile să curgă firesc și economia românească ar fi crescut, așa cum era normal, resursele tării nu mai ajungeau pe mâinile lor, românii ar fi prosperat, nu ar mai fi devenit slugile vestului, nici cobai de experiment pentru politicile unei anumite uniuni, iar acest lucru ar fi însemnat că operațiunea Revoluția Română a dat greș. Distrugerea clasei muncitoare a însemnat victoria finală a acestei vaste operațiuni ce a pus pe butuci o țară care potrivit oricărei statistici și predicții economice, trebuia să crească după `89 ca în povești…
Lasa un raspuns