Am început săptămâna furtunos, cu Eminescu pe baricade. Zi a Culturii Naționale, zi de naștere a poetului nepereche, zi friguroasă, zi-le măiii! Au fost și mișcări politice, dar nu merită menționate atunci când vorbim despre despre lucruri serioase. Clasa politică actuală nu cunoaște semnificația cuvântului „seriozitate”, iar „responsabilitatea” este un termen care lipsește cu desăvârșire din vocabularul politic românesc al anului 2018. Efectiv a tunat și i-a adunat pe toți, altfel nu se explică absurditățile care au loc în Parlament. Nu-mi vine a crede ce zic, dar în actuala legislatură, Traian Băsescu a devenit vocea rațiunii în Parlamentul României.

Revenind la Eminescu, trebuie să spun că mulți ani nu l-am suportat. Nu aveam nimic cu el, doar că prea ne era băgat pe gât cu forța de către profesorii de literatură. Era obligatoriu ca în fiecare an să învățăm măcar o poezie de-a sa, cât mai lungă, altfel „ce-o să zică lumea când o să creșteți și n-o să știți?”. Am crescut și lumea nu ne-a zis niciodată nimic, iar eu tot am rămas numai cu „Somnoroase păsărele”  în memorie. În suflet, nu mi-a intrat nimic din lirica eminesciană. Asta pentru că mereu am urât să învăț ceva pe de rost.

Am început a mă îndrăgosti în schimb de Eminescu prin liceu, când am dat de știre ca a fost și ziarist. Citirea câtorva articole de ale sale la un opțional de jurnalism, mi l-a făcut simpatic. Apoi, când am ajuns la facultate și am descoperit cât de vastă este personalitatea sa culturală, m-a cucerit cu totul. Era cu mult înaintea contemporanilor săi din punct de vedere a ceea ce înseamnă un om de cultură. Motiv pentru care cred că s-ar fi simțit mult mai bine dacă se năștea mai târziu, ca să facă parte din generația intelectuală interbelică. Abia printre marii oameni de cultură ai secolului XX cred că s-ar fi simțit în largul său. Nici nu s-ar mai fi îmbolnăvit. Prea ar fi fost toate potrivite sufletului său. Și Veronicile erau mult mai multe în anii interbelici, așa că s-ar fi putut ca și activitatea sa poetică să cunoască variațiuni mai complexe pe aceeași temă.

Nu știu ce se întâmplă acum prin manualele de literatură română, dar pe vremea mea, nu prea îl ajutau pe Eminescu să ajungă la inimile elevilor. Pe lângă poezie, nu ar strica să se studieze și ceva proză de-a sa, articole jurnalistice și chiar unele traduceri făcute de el din filosofia germană. Cred că acest mixt ar fi mult mai util pentru a înțelege complexitatea sa culturală. Așa e mult mai ușor să fie perceput ca „omul deplin al culturii românești” decât izolarea sa în lumea poeziei și la picioarele Veronicăi Miclea. La universitate, aș băga în programă și poezia sa erotică. Nu de alta, dar așa ar mai scăpa de imaginea de leșinat pe care o are în percepția publică. Omul nu era leșinat, nici perfect, nici ușă de biserică, era numai genial pentru epoca sa, având suficiente metehne comune oamenilor de rând. Iar cititorii săi trebuie să-l cunoască de-antregul, nu romanțat. Numai așa îl vor iubi cu adevărat, iar ziua sa chiar va fi una respectată de toată lumea

Comentarii Facebook

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.