Numai în ultima săptămâna a curățat pomii, a împrăștiat gunoiul, l-a bătut, a cărat lemnele de peste apă și a pregătit parii pentru gardul pe care trebuie să-l ridice săptămâna viitoare în luncă. Gardul vechi avea vreo 5 ani numai, dar fiind de lemn, s-a șubrezit destul de repede iar vânturile din primăvara aceasta l-au culcat la pământ. În iarnă a pregătit plasele. Acum trebuie doar să bată șarampoii în pământ și să le prindă. Gardul vechi, după ce scoate cuiele din el, îl va tăia cu drujba pentru foc. Nimic nu trebuie să se risipească. El cu mătușa, au împreună un venit de 1.300 de lei din pensii. Mai dau lapte la lăptărie, mai țin niște viței, mai câțiva porci, tot mai ies niște bani în plus dacă știu să se gospodărească. Oricum, ei au ridicat gospodăria de pe urma pământului și a animalelor. Nu din salariu. Ăsta n-ajungea niciodată. Mai mult pentru vechime au lucrat. Amândoi sunt convinși că numai cine nu muncește, nu are. Ei au fost harnici, de aia nici n-au cunoscut ce sunt acelea lipsuri. Bogați n-au fost niciodată, dar nu s-a întâmplat vreodată, de când s-au luat, să rămână fără bani în casă. De aia nici nu pot să înțeleagă tineretul din ziua de azi cum se face că n-are bani. Nu pot și pace bună!
„Cum vine aia să muncești și să nu ai? Dacă venea careva să mă ajute cu gunoiul îi dădeam 70 de lei pe zi plus mâncare și băutură. Că a fost muncă, nu glumă. În două zile iaca avea 140 de lei și cu burta plină. Nimeni nu s-a înghesuit să mă ajute. Au vrut 100 de lei. Eu atât nu pot să dau. Nu-mi bat joc de bani. Așa am rămas și cu banii și cu mâncarea. Iaca îs înaintea lor numai din trebușoara asta. Îi drept că mă dor ciolanele, dar am scos-o la capăt.”
Moș Vasile în trecut…
Până acum 3 ani, moș Vasile a avut și cal. O iapă frumoasă care trăgea de rupea. Numai că era cam iute pentru el. Ea avea 8 ani, el 77. Greu de strunit! Dar câștiga bani frumoși cu ea. Căra fân, lemne, prund, rumeguș, ce avea nevoie omul. Rar se întâmpla să aibă zi în care să câștige sub 100 de lei. Două căruțe de fân dacă căra, iaca avea bani în buzunar pentru toată săptămâna. Restul îi punea deoparte. Că doar mâncare avea din gospodărie, numai pâine, ulei, zahăr și mărunțișuri avea nevoie de la magazin. Carne a avut tot timpul, lapte, brânză, ouă, caș, cartofi, zarzavaturi, ceapă, tot ce voiai. De ce să cheltuie banii de-aiurea? Până la 75 de ani, a mers și la pădure. Acolo se făceau bani frumoși! Pe lângă faptul că mai aducea acasă câte un lemn, două, să fie pentru la iarnă. Abia acum la bătrânețe a învățat ce înseamnă să cumperi lemne de foc. Dar a cumpărat numai 5 metri de fag. Restul, a adunat de prin pădure ce a rămas după ce au curățat buștenii. A găsit niște crengi de copac de mai mare dragul Ce a putut să taie cu bărdița, a tăiat cu bărdița, ce nu, cu drujba. Oricum, astea nu mai trebuiesc crăpate. Îs potrivit de groase și țin focul bine. Are drujba lui, nu trebuie să se roage de nimeni. Că lui așa i-a plăcut în viață, să aibă tot timpul lucrul lui. Ca să nu depindă de nimeni, a învățat și măcelărie. O vreme a fost tare căutat prin sat pentru tăiatul porcilor sau al vițeilor. Acuma taie numai pentru dânsul și pentru copii. Nu-l mai ajută puterile să facă față la așa un efort zi de zi. Pentru că atunci când tăia porci, se trezea la 4, la 5 porcul era înjunghiat și până seara la 12, porcul era tranșat, cârnații făcuți, chiștele făcute, toba era gata, sângerete la fel, plus pomana porcului mâncată. Și înainte de sărbătorile de iarnă, trebușoara asta o făcea zi de zi timp de vreo 4 săptămâni. Rupt era când venea Crăciunul. Dar și plin de bani. De obicei, atunci își lua concediu, ca să poată onora comenzile. Omul îi dădea și bani și carne. Era de două ori câștigat.
Moș Vasile în prezent…
În timp ce povestește, ochii îi devin tineri iar vocea îi întinerește și ea. Mai ia câte o gură din rachiul cu miere cu care m-a servit. E rachiu de prună tras de două ori. Sănătate curată! Medicii i-au zis să nu mai pună gura pe alcool Doamne-ferește, dar după trei săptămâni de luat medicamente, simțea că se sfârșește. Într-o dimineață, numai nu se putea da jos din pat. Tare s-a amărât pe treaba asta. A strigat la nevastă să-l ajute, după care a rugat-o să scoată niște slănină de la saramură, a cojit o ceapă roșie, a luat niște pâine și a mâncat. Gospodărește a mâncat. De s-a speriat baba de el. Aproape terminase bucata de slănină și o pâine întreagă. A băut după trei pahare de rachiu cu miere și s-a dus să arunce gunoiul. Prinsese o forță că aproape se gândea că-i trebuie nevastă mai tânără. Dar nu i-a spus babei ca să nu-i tulbure bătrânețele. Geloasă a fost la viața ei! De atunci nu a mai pus gura pe medicamente. Se lecuiește el singur. N-are de trăit o veșnicie, dar cât e ghemul, preferă să trăiască bine, nu să se chinuie ca un câine uitat în lanțuri.
Viitorul nu-l vede cu ochi buni. „Cum să fie bine, dacă totul s-a transformat în rău? Omul nu mai este chivernisit. Risipește tot! Risipește bani, sănătate, dragoste, muncă, învățătură. Nu mai are nicio măsură, nicio rușine nimic. Omul s-a lenevit și s-a dedat la trai dulce. De aia e și așa de slab. Mai sunt și din ăia care muncesc, dar nu o fac cu socotință. Nu mai au timp să trăiască. Și ăștia mor repede. Tot îs slabi și ei. Lăcomoși, să aibă tot mai mult. Omul are nevoie să aibă atât cât îi trebuie. Restul e deșărtăciune. Risipeală de viață se cheamă. Am și eu un copchil plecat în străinătate. Are două apartamente, o garsonieră, o vilă și încă robește acolo. Pentru ce? De nebun. Nu trebuia să-l las să plece. Restul copchiilor mă ascultă și-s bine toți, dar pe ăsta l-am scăpat din mână. Avere, avere și iară avere. Dar de trăit când? Asta e rău, că pe vreme ce trece, copchiii uită să asculte de cei mai înțelepți, care au apucat să treacă prin viață. Cum să meargă țara asta bine dacă copchilul nu îi pus de mititel la treabă, dacă nu mai ascultă de mamă, tată și nu știe de Dumnezău?”
N-am știu ce să-i răspund. Am preferat să mai iau o gură de rachiu. Bătrânul descria în cuvinte simple o realitate de care suntem tot mai conștienți, dar parcă nu o mai putem controla. Și mie mi-e gândul numai la avere, de parcă în ea îmi voi găsi liniștea. Și tu, cel care citești aceste rânduri, te gândești zilnic la bani. Poate weekendul acesta ne facem amândoi timp să trăim…
