Primăria Comunei Putna, prin edilul George Coroamă, a oferit cel mai înalt titlu pe care instituția pe care o conduce îl poate oferi cetățenilor, și anume acela de „CETĂȚEAN DE ONOARE”, prof.univ.dr. Florin PINTESCU, cel ce este și decan al Facultății de Istorie și Geografie din cadrul USV.

Născut într-o familie de oameni vrednici, profesorul universitar este un exemplu evident pentru toți consătenii săi că educația poate schimba lumea și te poate duce spre culmi nebănuite. Și, deși, deține multe alte titluri, iar CV-ul său este unul impresionant, prof.univ.dr. Florin PINTESCU, a declarat că, dintre toate, Titlul de Cetățean de Onoare al comunei Putna este cel mai important pentru el.

„Este cel mai important și cel mai de suflet titlu spre care poate tinde un om căruia îi pasă de localitatea în care s-a născut și de comunitatea în care a trăit și s-a format. Le transmit oamenilor mei din Putna să păstreze tradițiile că sunt frumoase și să privească cu optimism spre viitor. Mulțumesc tuturor”, a declarat pentru SuceavaLive, decanul Facultății de Istorie și Geografie, din cadrul USV.

Prof. univ. dr. Florin Pintescu este doctor în Istorie, dar și în Geografie, este unul dintre cei mai respectați profesori universitari din mediul academic sucevean, iar specialiștii îl consideră unul dintre cei mai buni istorici români contemporani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.