338 de elevi de nota zece din muncipiul Suceava vor fi premiați de către Primărie. De asemenea, premiați vor fi și 32 de elevi și profesorii lor care au obținut rezultate notabile la olimpiadele naționale. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că premierea va avea loc după ce se va aproba, în ședința de Consiliu Local de joi, 19 septembrie, proiectul de hotărâre întocmit în acest sens.

„Ne ținem de cuvânt și vom aproba mâine în ședința de Consiliu Local, premierea  elevilor cu rezultate deosebite la învățătură în anul școlar 2018 – 2019. Astfel vom aloca suma de 138 400 de lei pentru a-i premia pe toți elevii de la toate școlile din municipiu care au avut zece pe linie”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

În ceea ce-i privește pe elevii care au obținut rezultate notabile la olimpiadele naționale, dar și pe profesorii lor, primarul Lungu a precizat că elevii vor primi premii în cuantum de 73 500 de lei, iar profesorii îndrumători, în cuantum de 63 000 de lei.

„De asemenea, vor fi premiați elevii și profesorii coordonatori care au obținut locurile I, II și III la olimpiadele școlare naționale și internaționale. Aici se încadrează 32 de elevi și profesorii carea i-au pregătit”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Edilul Sucevei a  precizat că elevul David Turturean, va fi premiat cu suma de 10 000 de lei pentru rezultatele obținute la olimpiada internațională la care a participat.

„De asemenea, am primit propunerea de premiere pentru David Turtureanu, pe care îl felicit din nou. Ne mândrim cu el și cu performanțele sale. David aproape că ne dezechilibrează bugetul Primăriei cu câte premii ia, dar să îi dea Dumnezeu sănătate  să poată face performanță în continuare. Pe el îl vom premia cu 10 000 de lei”, a precizat primarul Lungu.

Acesta a precizat că unul dintre scopurile sale este să stimuleze performanța școlară.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.