Biroul Permanent Județean a decis excluderea a doi consilierilor locali din CL Suceava, revocarea fostului senator Neculai Bereanu, după ce acesta a făcut campanie electorală „pe față” celor de al ALDE și reîntoarcerea în viața politică a fostului deputat, Gavril Mîrza.

Prima întrunire a Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, după alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a avut loc sâmbătă, 14 ianuarie a.c., la Frasin, conform strategiei stabilite încă din vara anului trecut, prin care se urmărește organizarea unor astfel de acțiuni în toate zonele județului.

Ioan Stan, felicitat de Dragnea

În deschidere, președintele Organizației Județene, senatorul Ioan Stan, i-a felicitat pe cei prezenți pentru rezultatele obținute la alegerile parlamentare, menționând faptul că obiectivul politic al Organizației Județene a PSD, anunțat încă din luna iulie, de a obține două mandate de senator și cinci de deputat, a fost îndeplinit, aspect ce a atras felicitările Președintelui PSD, Liviu Dragnea, la Comitetul Executiv Național din 27 decembrie 2016.

Primul punct al ordinii de zi a fost prezentarea spre aprobare de către Comitetul Executiv Județean a unor propuneri luate de Biroul Permanent Județean: dizolvarea unor organizații locale ale PSD (Mălini, Comănești), excluderea din partid a unor membri din Organizația Municipală Suceava, revocarea unui membru al Biroului Permanent Județean, pe considerentul că persoanele și organizațiile respective nu au reprezentat corect strategia partidului în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Aceste propuneri au fost aprobate de Comitetul Executiv. De asemenea, s-a luat act de autosesizarea Comisiei Județene de Etică referitoare la faptul că nici primarul comunei Mălini nu a reprezentat interesele PSD urmând a se întreprinde măsurile statutare pentru excluderea sa din partid.

Următorul punct al ordinii de zi a fost reprezentat de analiza pe zone și pe localități a rezultatelor obținute de PSD Suceava la alegerile parlamentare.  Ioan Stan a evidențiat faptul că listele electorale ale PSD Suceava au obținut cel mai mare număr de voturi la nivel județean, în toate zonele, municipiile și orașele județului, la o diferență considerabilă față de celelalte partide. Toți cei care au luat cuvântul au exprimat unanim ideea că aceste rezultate au fost datorate unei campanii electorale pozitive bazate, atât la nivel național cât și la nivel județean, pe Programul de guvernare al PSD, program ce a început deja să fie pus în aplicare, din a doua zi de guvernare, așa cum a promis românilor, în campania electorală, președintele PSD,  Liviu Dragnea (majorarea salariului minim brut la 1450 lei, eliminarea a 102 taxe, majorarea salarială cu 20% pentru personalul din administrația publică, creșterea cu 9% a valorii punctului de pensie, creșterea valorii pensiei minime la 520 lei, creșterea cuantumului burselor pentru studenți, scutirea pensionarilor de plata CASS etc.)psd frasini 2017 ianuarie

Noi membri în Biroul Permanent Județean

Totodată s-a hotărât  aprobarea completării Biroului Permanent cu vicepreședinții: Gheorghe Apetrii, Gavril Mârza, Virginel Iordache, Eugen Bejenariu, Cătălin Nechifor și  Alexandru Rădulescu, a Comisiei Județene de Etică cu B. Filip și, de asemenea,  s-a decis deschiderea cabinetelor parlamentare PSD în toate zonele județului. Ioan Stan i-a încredințat pe cei prezenți de disponibilitatea parlamentarilor social-democrați suceveni de a se implica în rezolvarea tuturor problemelor comunităților locale și a exprimat, încă o dată, intenția de colaborare cu reprezentanții Consiliului Județean, intenție care, din păcate, este încă unilaterală.

Cine n-a fost cu Stan, a fost împotriva lui

În cadrul aceleiași întâlniri s-a decis și excluderea din partid a consilierului local Cristian Boberschi, dar și a lui Dan Apetroaie și a lui Dumitru Rusu, cei care se aflau ca supleanți pe lista de la CL Suceava.

Foarte important de spus și că, fostul senator Neculai Bereanu, cel care a „ cerșit” voturi pentru ALDE în  campania de la parlamentare a fost exclus din BPN , excluderea sa fiind votată în unanimitate.

Primarul comunei Mălini, Petru Nistor urmează să fie și el exclus din PSD.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.