Pentru că oamenii care au blocat sensul giratoriu din apropierea bazarului l-au primit pe primar cu țipete și reproșuri, edilul Sucevei și-a început discursul mulțumind „pentru primirea călduroasă”.
„Eu vă înțeleg nemulțumirea. Am venit la dumneavostră din respect, așa cum am fost alături de dumneavostră 11 ani. V-am înțeles, v-am ajutat și nu v-am deranjat. Dumneavostră m-ați rugat, iar eu am vina că am tolerat, dar am făcut-o pentru că vă înțeleg necazurile”, le-a spus primarul celor prezenți.
Edilul a încercat preț de câteva minute bune să îi convingă pe bazariști că singura soluție este reamplasarea chioșcurilor, însă aproape fără rezultat.
„Mi-ați spus că sunt trei momente când sunt vânzări în bazar: de Paști, de Crăciun și când începe școala. Eu am tot tolerat și ne-am trezit cu această tragedie la Clubul Colectiv, iar eu săptămâna trecută am dat somații să se închidă acele chioșcuri. Probabil dacă se închideau, astăzi nu ajungeam în situația asta. Trebuie să înțelegeți că trebuie reamplasate cele 150 de chioșcuri. Astăzi puteți huidui, puteți să vă spuneți păsul, însă nu se va întâmpla nimic, pâna nu îndepliniți aceste condiții.
Totodată, Lungu le-a cerut bazariștilor eliberarea hidranților blocați de tarabe sau de mărfurile depozitate, precum și eliminarea improvizațiilor electrice și respectarea locurilor de fumat.
Lungu a mai adăugat că, pentru a delimita comercianții, între bazarul administrat de Primărie și cel particular va fi ridicat un gard despărțitor.
Vocea poporului
„Demisia!”, „Ion Lungu e o mizerie!”, „noi avem chioșcuri, nu restaurante!”, sunt doar doar o parte dintre cuvintele adresate primarului Lungu, de către cei din bazar.
Oamenii au ținut neapărat să-i spună edilului că de-a lungul vremii au primit mai multe promisiuni în campanii electorale, promisiuni care nici până astăzi nu s-au concretizat.
„Dumneavostră răspundeți de bazar! Dumneavostră sunteți șeful Sucevei! Dumneavostră trebuie să rezolvați problemele oamenilor! Este semnătura dumneavostră, cum puteți spune că nu dumneavostră ați pus chioșcurile? Dacă aveam bani mulți, eram și noi patroni și aveam restaurante, așa stăm aici în frig de ani de zile”, au mai spus oamenii.
Decizia de închidere a Bazarului a fost luată de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma unui control efectuat, în care au testat dotările şi capacitatea de reacţie a personalului din Bazar în caz de incendiu. Controlul vine ca urmare a somaţiei date de ISU la începutul anului, când au fost date şi două amenzi consistente, în valoare totală de 50.000 de lei.
În bazarul din lunca Sucevei funcționează 1.800 de chioșcuri.
Lasa un raspuns