Deputatul PSD Alexandru Rădulescu susține că bilanțul unei luni de guvernare liberală demonstrează, fără dubii, neputința și rea-credința acestora.

Potrivit acestuia, 1 euro valorează aproape 5 lei, indicele ROBOR crește – fapt ce duce la creșterea prețurilor și a cuantumului ratelor românilor, nivelul de îndatorare al țării a crescut cu aproape 2 miliarde de Euro, cu o dobândă foarte mare, iar deficitul bugetar a ajuns la 4,4% ceea ce poate atrage un infringement de la U.E (doar dacă nu se aplică standarde diferite pentru guvernarea PSD și guvernarea PNL, în schimbul unor servicii pe care cei din urmă s-au obligat a le face).

Rectificarea bugetară anunțată de guvernul Orban contrazice mult afirmațiile făcute de liberali în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Iar în ceea ce privește județul Suceava, pot spune că această rectificare marchează simbolic revărsarea cornului abundenței peste județ, așa cum promiteau liberalii suceveni. Astfel, pentru Suceava, rectificarea a fost negativă, cu minus 195000 lei, la capitolul Drepturile Copiilor cu cerințe educaționale speciale, care frecventează învățământul special. Nu este o sumă mare dar cu atât mai mult reprezintă un gest care subliniază atitudinea guvernării liberale față de categoriile sociale defavorizate.
Justificări vor fi găsite cu siguranță”, a transmis deputatul Rădulescu.

Acesta consideră că singura explicație viabilă ar fi că guvernul PSD a alocat foarte mulți bani pentru aceste capitole, bani pe care guvernarea PNL nu-i poate nici măcar cheltui până la sfârșitul anului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.