Deputatul PNL Angelica Fădor susține că Liviu Dragnea și PSD au început să facă referire la partenerii României din Uniunea Europeană în termeni de „maimuțoi și măscărici”, doar pentru că liderii europeni refuză dialogul cu Liviu Dragnea, acest președinte de partid aflat la guvernare, care a intrat pe un drum antieuropean, al extremei și al populismului.

„Nu e de mirare că Partidul Socialiștilor Europeni se gândește foarte serios să excludă PSD din această formațiune europeană, fiind deja suspendate toate acțiunile comune cu PSD.

Liviu Dragnea și PSD încearcă să mai păcălească o parte din electorat printr-un discurs al urii, un discurs menit să divizeze și să antagonizeze societatea, continuând, în același timp, să acuze, zi de zi, Uniunea Europeană”, a transmis Angelica Fădor într-o declarație politică.

Potrivit acesteia, nu mai este mult până când Liviu Dragnea va cere excluderea României din Uniunea Europeană, dacă nu direct, măcar prin acțiuni care să oblige partenerii europeni să propună declanșarea Articolului 7 din Tratatul UE.

„Pentru că nu mai are pe cine să dea vina pentru eșecul guvernării PSD, pentru că țara este pe marginea prăpastiei din cauza unui guvern incompetent, format din miniștri aleși chiar de Liviu Dragnea, acesta arată cu degetul spre Uniunea Europeană.

Liviu Dragnea nu este adeptul valorilor europene și, poate de aceea, nu înțelege cum își permit procurorii să îl acuze, iar judecătorii să îl condamne pentru faptele sale și, în încercarea de a scăpa de justiție, este în stare să sacrifice viitorul românilor, dezvoltarea țării, apartenența la Uniunea Europeană, chiar și guvernarea și partidul pe care îl conduce”, a mai declarat deputatul sucevean.

Angelica Fădor susține și că ceea ce face Liviu Dragnea este un grav atac la democrație, de aceea familia socialistă europeană încearcă să se delimiteze de el.

„Nu departe de liderul PSD se află liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care riscă să scoată ALDE România din ALDE European, din aceleași motive.

Doi lideri de partide aflate la guvernare în România sunt refuzați de familiile lor politice europene pentru atitudinile lor, iar de vină, firesc, după opinia lor, ar fi tot țările din Uniunea Europeană.

Guvernarea PSD-ALDE vrea să acopere toate nerealizările din ultimii trei ani de guvernare dezastruoasă prin mesaje anti-europene, dar românii văd pericolul continuării acestei guvernări și vor da un semnal clar și puternic în alegerile europarlamentare pentru a transmite Europei că acești lideri nu reprezintă voința acestui popor, care respectă valorile europene”, a conchis deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.