Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor susține că Guvernul PSD-ALDE a rezistat moțiunii de cenzură depusă de PNL, dar problemele pe care românii, dar în special sucevenii le au nu au fost soluționate și nici nu se întrevede vreo speranță.

„Parlamentarii PSD-ALDE de Suceava au stat în bănci la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă și se pare că nu au o minimă influență în ceea ce privește soluționarea problemelor cu care se confruntă sucevenii”, a declarat Angelica Fădor.

Potrivit parlamentarului sucevean, nici măcar problemele pentru care reprezentanții suceveni ai PSD au spus că urmează în scurt timp să se emită actele normative necesare nu au soluționare în guvernarea PSD-ALDE.

„Deja ne apropiem de mijlocul anului 2019 și conducta de gaz natural spre Vatra Dornei bate pasul pe loc deși a trecut mai mult de un an de când aflam de la liderul social-democrat sucevean că situația va fi reglementată în cel mai scurt timp, respectiv în toamna anului trecut. La fel, problema creditului pentru ”Utilități și mediu” era pentru PSD Suceava, pentru premierul Viorica Dăncilă și pentru ministrul Finanțelor, o bagatelă. Dar asta era înaintea alegerilor europarlamentare, iar acum nu mai contează că peste 60 de localități sucevene împrumutate aiurea printr-un proiect greșit făcut de PSD intră în faliment”, a mai declarat liberalul sucevean.

Deputatul Angelica Fădor consideră că pentru parlamentarii PSD de Suceava prioritate nu este susținerea sucevenilor, ci susținerea unui Guvern care nu a făcut și nu va face nimic.

„Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut demersuri și a oferit soluțiile legale pentru soluționarea măcar a acestor două probleme, dar PSD ignoră acest sprijin și ignoră de fapt sucevenii. De fapt, Guvernul vrea acum să se răzbune pentru votul românilor prin care PSD și ALDE au fost sancționați la urne. După ce timp de doi ani și jumătate PSD-ALDE au dus țara în dezastru, acum ne anunță că vor să continue programul, ceea ce înseamnă că ne așteaptă vremuri și mai grele și mai confuze”, a conchis deputatul PNL Angelica Fădor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.