Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a criticat PSD pentru că, în continuare, pare că acționează  pentru zădărnicirea acțiunilor pe care Guvernul liberal condus de Ludovic Orban le aplică pentru limitarea epidemiei.

„Dacă până acum au încercat întârzierea aprobării legislației necesare pentru intervenția autorităților în caz de epidemie, acum PSD vrea să genereze și o criză politică care să se suprapună peste situația sanitară și cea economică, corect gestionate de Guvernul PNL prin măsurile pe care le-a adoptat.PSD uită că nu e niciun an de când populația României a răsuflat ușurată că a scăpat de guvernarea Vioricăi Dăncilă care ducea țara în gard, iar PNL și-a asumat atunci să preia administrării țării pentru a opri astfel declinul înregistrat și să înceapă repornirea economiei și creșterea nivelului de trai al populației”, a spus Angelica Fădor. .

Deputatul sucevean a mai arătat că pe măsură ce a văzut că actualul Guvern PNL îndreaptă erorile guvernelor PSD și că se conturează un program investițional coerent și necesar atât în ceea ce privește infrastructura de transporturi, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, modernizarea învățământului cu toate că trecem prin cea mai cruntă criză sanitară, lideri ai PSD vorbesc în fiecare zi de introducerea unei moțiuni de cenzură pentru demiterea unui guvern care repară, rând pe rând, toate măsurile greșit luate de PSD.

„Este o situație de neînțeles și cred că nici măcar toți parlamentarii PSD nu vor fi de acord cu această acțiune care va cufunda țara într-o altă criză. În vremuri normale, moțiunea de cenzură este un act democratic pe care îl poate folosi opoziția, dar acum suntem într-o perioadă excepțională când guvernul trebuie să fie permanent atent la problemele sanitare, sociale și economice ale țării, iar un asemenea gest al opoziției este făcut doar cu scopul de a zădărnici acțiunile guvernamentale.

Sper că liderii PSD vor înțelege că nu vor câștiga puncte electorale în încercarea de a genera o nouă criză și că vor fi raționali și vor evita un nou scandal de care țara nu are nevoie acum”, a transmis Angelica Fădor. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.