Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut o declarație politică potrivit căreia lipsa investițiilor în infrastructură îndepărtează țara noastră de Uniunea Europeană.
„Au trecut mai bine de 7 ani de zile de când PSD a preluat puterea în România, iar starea infrastructurii naționale a devenit și mai precară decât în perioada de criză economică. Ultimii 7 ani au fost ani de creștere economică, în care orice guvern responsabil ar fi dirijat o parte din resursele financiare suplimentare pentru a moderniza țara. PSD a risipit această șansă pe care a avut-o România, așa cum a făcut ori de câte ori a guvernat țara! În 7 ani nu s-a demarat niciun proiect major de infrastructură în toată țara, iar incompetența guvernelor pe care PSD le-a condus sau sprijinit din umbră ne-a demonstrat că nu a fost în stare nici măcar să finalizeze proiectele demarate anterior de alții. Să fie vorba doar despre nepriceperea miniștrilor PSD? Să fie doar rea-voință sau prostie de-a dreptul? Din păcate, însă, pentru români și România, PSD a devenit sinonim cu dușmanul modernizării infrastructurii din toată țara. PSD este sinonim cu sărăcia lucie, cu bezna și cu înapoierea țării. După atâția ani de guvernare PSD, nu putem să constatăm decât că numărul de km de autostradă sunt la fel de puțini ca în urmă cu 7 ani, că numărul de trenuri de călători a scăzut și a lăsat sute de mii de oameni izolați, că viteza pe calea ferată e și ea mai mică și că drumurile naționale nu au fost reabilitate decât prin spoieli, cât să acopere ochii alegătorilor înainte de alegeri”, a transmis Ioan Balan.
Deputatul sucevean a precizat și că, anul trecut au plecat din România aproape jumătate de milion de români, care s-au săturat de o țară tot mai prost guvernată.
„Tinerii care au ales calea străinătății au plecat nu numai din cauza diferențelor salariale care se mențin pentru că economia este slabă, ci și din cauza lipsei totale a investițiilor publice. Orice familie de tineri care are copii se îngrozește să-i ducă în anul 2019 la școală, mai ales că în România continuă să funcționeze peste 1.500 de școli fără toalete, apă curentă și dotări minimale. Starea precară a spitalelor administrate de Ministerul sănătății, absența cabinetelor medicale școlare, a dispensarelor și chiar a medicilor este iarăși o cauză a nemulțumirii românilor. Drumurile proaste, trenurile care deraiază săptămânal și instituțiile publice nereformate, care-i umilesc pe plătitorii de impozite și taxe, sunt alte motive care au umplut paharul și au împins în afara țării un sfert din România”, a mai declarat deputatul sucevean.
Potrivit acestuia, zilele Guvernului Dăncilă sunt numărate, motivele pentru care acest guvern trebuie să plece fiind foarte multe.
„Dintre acestea, aș spune că oamenii trebuie să știe că Dăncilă a adus investițiile din România la minime istorice, adică cea mai mică valoare din ultimii 15 ani ani, astfel încât, nu numai că nu se construiește nimic nou în toată țara, ci riscăm să se dărâme peste noi și lucrurile construite în trecut. Doamna care se lăuda că ”a scos țara din noroaie”, ar trebui să recunoască faptul că domnia sa și guvernul plin de incompetenți pe care îl conduce au pus umărul la adâncirea sărăciei și a decalajelor economice pentru cele mai sărare regiuni din România: Bucovina și Oltenia! Zeci și sute de miniștri s-au plimbat prin Bucovina și au promis autostrăzi, căi ferate, comunicații, industrie și investitori strategici. Toate s-au dovedit mincinoase, deși toate guvernele au avut la îndemână bani mulți, nerambursabili, din fondurile de coeziune ale Uniunii Europene, destinate tocmai ajutării și dezvoltării regiunilor sărace. Astăzi, în 2019, cu un an înainte să se încheie exercițiul financiar european 2014-2020, aflăm că pentru cca. 9 miliarde de euro, bani gratuiți de la UE, guvernele PSD nici măcar nu au formulat solicitări sau elaborat proiecte, nici măcar nu au întins mâna să-i ia! PSD a pus însă impozite și taxe pe spinarea românilor, în loc să folosească acei bani gratuiți”, a precizat liberalul sucevean.
Ioan Balan a menționat și că în vreme ce România condusă de PSD dă înapoi, nu înainte, statele din Uniunea Europeană nu stau pe loc.
„Polonia, Bulgaria, Ungaria construiesc sute de km de autostrăzi anual și atrag investitori puternici. Germania, Franța, Spania își întăresc industria autohtonă și sprijină fermierii locali să fie mai eficienți, să producă mai mult și mai bun și să aibă câștiguri superioare. Italia, Croația, Cehia fac investiții în turism, energie și transporturi. În acest context, cu PSD la guvernare, România nu se apropie de standardul de viață din vestul continentului, ci se depărtează văzând cu ochii de lumea dezvoltată, de prosperitate și de o economie consolidată. Dăncilă va pleca, iar PNL are obligația să scoată România din această situație deosebit de gravă”, a conchis deputatul PNL Ioan Balan.
Lasa un raspuns