Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, referitoare la investițiile urgente în sistemele de protecție împotriva inundațiilor și alunecărilor de teren.
„În ultimii 30 de ani, protecția populației împotriva riscurilor generate de calamitățile naturale nu a reprezentat o prioritate pentru aproape niciun guvern. Din această cauză, anual, zeci de mii de gospodării sunt distruse de aluviuni și alunecări de teren, generând pentru cele mai multe dintre familii pierderi iremediabile sau chiar pierderi de vieți omenești. Și în cursul anului 2020 au fost afectate, cel puțin la nivelul județului Suceava, mai multe localități – Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Putna – pagubele fiind unele semnificative”, a transmis Ioan Balan.
Din păcate, după cum a precizat parlamentarul sucevean, deși guvernele anterioare au avut la dispoziție fonduri europene nerambursabile consistente pentru a realiza investiții în infrastructura hidrografică și în amenajările specifice împotriva inundațiilor, acestea nu au promovat proiecte mature și fezabile, astfel încât localitățile aflate în risc să poată primi fonduri pentru asemenea lucrări.
„Având în vedere faptul că dumneavoastră ați reușit deja să deblocați cea mai mare parte a proiectelor abandonate la nivelul ministerului și luând în considerare că în prezent se află în proces de elaborare atât Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2021-2027, cât și structura Programelor Operaționale finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027, vă solicit, domnule ministru, să precizați care este planul de investiții în infrastructura specifică de mediu pentru eliminarea riscului de inundații și alunecări de teren pe care îl veți propune pentru perioada 2021-2027”, a întrebat Ioan Balan.
Deputatul liberal a cerut să afle și ce localități de la nivelul județului Suceava, cu istoric în producerea de inundații și alunecări de teren, vor beneficia în anii următori de finanțări consistente pentru construirea de amenajări împotriva inundațiilor și alunecărilor de teren, dar și ce amenajări hidrografice are în intenție ministerul să programeze în următorul exercițiu financiar pentru principalele cursuri de apă din Județul Suceava (râuri și pârâuri).
Lasa un raspuns