Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare președintelui Autoritatea de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu privind modalitățile de soluționare rapidă a problemelor generate de falimentul City Insurance pentru posesorii de polițe RCA și pentru unitățile de service auto.

Acesta a precizat că intrarea în procedură de faliment a Societății de asigurări City Insurance a generat foarte multe probleme în rândul deținătorilor de polițe de răspundere civilă (RCA) din România, dar și al unităților de reparații (service auto) care așteaptă de luni de zile decontările pentru unele lucrări efectuate. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, City Insurance avea în derulare peste 3 milioane de polițe de tipul RCA, ceea ce situează acest asigurător pe prima poziție pe acest segment de  piață.

„În ciuda asigurărilor pe care le-a transmis în spațiul public Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit cărora «toți asigurații cu polițe City Insurance vor beneficia de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraților», este important de precizat că tot mai mulți posesori auto se confruntă cu refuzul unităților service atunci când se prezintă cu o poliță încheiată cu City Insurance.

Având în vedere necesitate rezolvării cu celeritate a tuturor dosarelor de daună pentru asigurații City Insurance și luând în considerare capacitatea dumneavoastră profesională dovedită, vă solicit, domnule președinte, următoarele clarificări: 

  • Câte polițe RCA erau valide la momentul declanșării falimentului City Insurance?
  • În cât timp considerați că vor fi decontate către unitățile de reparații auto, prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraților, toate sumele neachitate, care produc reale probleme acestor operatori economici?
  • În ce mod intenționați să-i informați pe deținătorii de polițe RCA la compania City Insurance asupra drepturilor pe care le au în perioada ulterioară declanșării falimentului City Insurance.
  • Care va fi termenul anticipat de dumneavoastră pentru soluționarea fiecărui dosar de pagubă pentru asigurații City Insurance?”, a transmis deputatul Balan.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.