Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, o interpelare privind măsurile financiare pentru relansarea învățământului liceal și profesional agricol.
Deputatul sucevean a subliniat că una dintre prioritățile asumate de către ministrul Oros la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este reprezentată de marea provocare a revigorării învățământului liceal și profesional agricol. Acesta a adăugat că dificultatea realizării acestui obiectiv rezidă în faptul că această componentă a învățământului românesc nu a avut o mare atractivitate în perioada post-decembristă, motiv pentru care numărul unităților de învățământ care au rezistat tranziției sunt foarte puține. Dezvoltarea activităților agricole din ultimii ani au arătat că România are un deficit important de resursă umană calificată în domeniul agricol, aspect care se transformă într-o reală vulnerabilitate pentru creșterea substanțială a productivității în sectorul agricol.
„Din fericire, în unele localități din Suceava (de exemplu: Fălticeni, Dorna Candrenilor, Rădăuți) continuă să funcționeze colegii sau licee cu profil agricol, care califică tineri, în mod special în filiera tehnologică (industrie alimentară) și mai puțin în activități de producție agricolă: zootehnie, horticultură etc. Îmbucurător este faptul că există o creștere constantă a interesului tinerilor pentru calificarea în sectorul agricol, ceea ce va sprijini demersul dumneavoastră de a revigora această formă de învățământ. Cu speranța că veți reuși să demarați un amplu proces de revigorare a învățământului liceal și profesional agricol, vă rog, domnule ministru, să aduceți următoarele precizări:
-
Ce măsuri financiare aveți în vedere pentru sprijinirea colegiilor și liceelor cu profil agricol ca să poată să crească cifra de școlarizare și să califice un număr cât mai mare de tineri specialiști în acest domeniu?
-
În condițiile în care în ultimii ani există un interes tot mai mare din partea mediului de afaceri de a susține și califica tineri prin intermediul învățământului profesional și profesional-dual, vă rog să precizați ce măsuri aveți în vedere pentru a sprijini această formă de calificare?
-
În condițiile în care calificarea în sectorul agricol implică și activități practice, vă rog să precizați dacă veți putea susține prin intermediul resurselor disponibile la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și dotarea corespunzătoare a unităților școlare cu profil agricol?”, a transmis deputatul Ioan Balan.
Lasa un raspuns