Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis ministrului Sănătății o întrebare privind majorarea urgentă a cifrei de școlarizare pentru universitățile de medicină de stat.

Deputatul sucevean a precizat că, în ciuda majorărilor salariale care s-au implementat în ultimii ani pentru personalul medical din unitățile spitalicești de stat din România, deficitul de personal medical, în special de medici, a continuat să se adâncească, în condițiile în care tinerii absolvenți/rezidenți preferă o carieră în alte state mai dezvoltate ale Uniunii Europene.

Potrivit deputatului, concomitent cu acest fenomen, trebuie spus că o parte importantă dintre medicii care practică astăzi în unitățile sanitare din România se apropie de vârsta pensionării sau chiar practică după depășirea vârstei standard de pensionare.

„Mai mult decât atât, încă din anul 2020, Guvernul României a relansat investițiile în spitale noi, regionale, de mare capacitate, fiind așteptată realizarea primelor unități de acest tip la Iași, Cluj și Craiova, ceea ce implică un necesar suplimentar de mii de medici specialiști care să deservească asigurații români.

În acest sens, mai multe unități sanitare din județul Suceava solicită soluții cât mai rapide la criza de personal, pentru a putea continua furniza servicii sanitare de calitate. Având în vedere faptul că una dintre soluții o reprezintă creșterea cifrei de școlarizare la universitățile de medicină din România, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații: 

  • Care era deficitul de medici la nivel național la data de 1 ianuarie 2022? Dar la nivelul județului Suceava?

  • Câți absolvenți de medicină vor finaliza studiile în următorii 5 ani, la nivel național, și câți medici care practică în prezent în unitățile sanitare de stat vor ieși din sistem, ca urmare a pensionării? Câți medici se vor pensiona în următorii 5 ani numai la nivelul județului Suceava, atât la nivelul unităților sanitare, cât și în rândul medicilor de familie?

  • Având în vedere faptul unele specializări ale facultăților de medicină nu manifestă o atractivitate foarte mare în rândul studenților, vă rog să precizați ce modalități/măsuri aveți în vedere să implementați astfel încât să se poată acoperi la nivelul unităților spitalicești toate specializările necesare?”, se arată în textul întrebării.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.