Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, în care a cerut explicații privind investițiile străine directe atrase în Regiunea Nord-Est.

Potrivit deputatului sucevean, majoritatea regiunilor de dezvoltare din România au beneficiat de avantajele competitive ale locării unor investiții străine importante, care au generat zeci de mii de locuri de muncă bine plătite, atât direct, cât și pe orizontală și au produs venituri suplimentare la bugetele administrației publice locale. Renault la Pitești, Ford la Craiova, Daimler la Sebeș și lista poate continua, reprezintă numai câteva exemple de investiții străine directe, care au generat dezvoltarea zonelor în care s-au localizat.

Predecesorii dumneavoastră la acest portofoliu au promis constant că în Regiunea Moldovei și a Bucovinei se vor instala investitori europeni sau americani de mari dimensiuni, care vor genera o explozie a Produsului Intern Brut local. Vrând să dea o notă de confidențialitate, foștii miniștri ai mediului de afaceri s-au prefăcut că nu pot da mai multe detalii despre investiții, căci până nu se încheie negocierile, nu se poate face public niciun detaliu. Evident că toate au fost doar minciuni bine șlefuite, iar investițiile industriale în cea mai săracă regiune a Uniunii Europene nu au apărut nici până astăzi. Spre deosebire de foștii miniștri, domnia voastră nici nu ați promis nimic și nici nu ați demarat vreun proces concret, în acest sens. Mai mult decât atât, din cauza modului defectuos de guvernare, în ultimii doi ani chiar și investitorii români au avut de suferit, unii închizând afacerile, iar alții relocându-le către zone cu infrastructură modernă de transport și comunicații”, a transmis Ioan Balan.

Având în vedere angajamentele asumate de PSD și ALDE în programul de guvernare, prin care s-a promis românilor din Moldova politici de reindustrializarea a zonei și de atragere a unor investiții strategice de mari dimensiuni, liberalul sucevean i-a solicitat ministrului să precizeze numele unui singur investitor străin de mari dimensiuni care s-a instalat în Regiunea de Nord-Est a României, în ultimii doi ani, ca urmare a acțiunilor și negocierilor directe ale Guvernului și care a generat minimum 500 de locuri de muncă și investiții reale de cel puțin 50 mil. de euro.

Vă solicit ca, în baza obiectivelor asumate prin programul de guvernare, să precizați ce măsuri întreprindeți în următorul an pentru ”reindustrializarea” Moldovei și Bucovinei, în condițiile în care este provincia istorică cu cea mai slabă dezvoltare industrială din țară și cu cel mai mic PIB/locuitor”, a transmis Ioan Balan.

De asemenea, deputatul sucevean a cerut să afle și cu câți investitori străini de mari dimensiuni se află ministerul în discuții directe pentru a demara investiții industriale de mari dimensiuni în Regiunea de Nord-Est și care este stadiul negocierilor. Acesta a cerut să i se transmită măcar numele unui singur investitor de mari dimensiuni, care va investi masiv în această regiune, în următoarele 6-12 luni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.