Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a adresat o interpelare Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan referitoare la extinderea programului de modernizare a stadioanelor.

Infrastructura sportivă din România nu a beneficiat de investiții majore în ultimii ani, motiv pentru care țara noastră nu poate să găzduiască competiții sportive internaționale importante și, uneori, nici măcar competiții naționale în cele mai bune condiții. Modul în care dumneavoastră ați preluat proiectele stadioanelor cuprinse în competiția Euro 2020 și ați accelerat realizarea acestor investiții care ar putea să fie finalizate chiar în cursul acestui an, pune întrebarea legitimă din partea mai multor autorități publice ale administrației locale dacă ”Subprogramul complexuri sportive” va fi extins începând cu anul 2021 și la nivelul altor stadioane”, a transmis Ioan Balan.

Deputatul sucevean a precizat că în Moldova nu există încă stadioane modernizate, de mare capacitate, care să poată primi avizele comitetelor sportive internaționale pentru a găzdui competiții sportive europene/mondiale.

„De asemenea, bugetele administrațiilor publice locale din această regiune nu permit finanțarea unor lucrări de modernizare a stadioanelor, pentru că efortul financiar se ridică și la peste o sută de milioane de lei”, a mai transmis liberalul sucevean.

În condițiile în care în lunile următoare se pun bazele construcției bugetare pentru anul 2021, Ioan Balan i-a solicitat ministrului vă rog să precizeze dacă are în vedere să continue subprogramul de investiții ”complexuri sportive” și să suplimenteze creditele bugetare în vederea creșterii numărului de obiective de investiții.

„Având în vedere că la nivelul Județului Suceava se poate realiza un stadion de mare capacitate pentru găzduirea de competiții sportive (naționale /internaționale), fie prin construirea unui proiect nou, fie prin modernizarea și creșterea capacității stadionului din Municipiul Suceava, vă rog să precizați dacă un asemenea demers poate să prindă contur începând cu anul 2021?”, a întrebat deputatul PNL.

În condițiile în care resursele financiare europene nerambursabile pot susține o asemenea investiție, Ioan Balan a cerut să afle și dacă  un asemenea obiectiv de investiții la nivelul Județului Suceava se poate finanța din fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană în actualul cadru de programare financiară.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.