Fostul ministru al Culturii, deputatul sucevean Bogdan Gheorghiu, a declarată că astăzi, cu ocazia Zilei Brâncuși, trebuie să ne reamintim și sărbătorim moștenirea culturală inestimabilă pe care acest mare artist a lăsat-o României și lumii întregi.
Constantin Brâncuși a fost unul dintre cei mai importanți și influenți sculptori ai secolului XX, un pionier al modernismului și unul dintre marii copaci ai artei mondiale.
Parlamentarul sucevean a subliniat că Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, care a fost organizată ca parte a programului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, a atras peste 130.000 de vizitatori și a generat venituri de peste 1,3 milioane de euro și este un exemplu elocvent al impactului pe care arta lui Brâncuși îl are în rândul românilor și nu numai.
„Această expoziție a fost un succes major și a fost recenzată în peste 70 de articole în publicații internaționale prestigioase, inclusiv în The New York Times, Financial Times și Le Monde. A fost o ocazie unică pentru tinerii români să descopere și să se inspire din universul lui Brâncuși.
Astăzi, încurajez oamenii să continue să descopere și să aprecieze arta lui Brâncuși în toate formele sale. Să ne inspirăm din creativitatea și inovația sa, să promovăm arta sa și să o facem accesibilă pentru toți. Brâncuși a demonstrat că arta poate fi o forță puternică pentru schimbare și că poate conecta oameni din întreaga lume”, a transmis fostul ministru al Culturii, deputatul sucevean Bogdan Gheorghiu.
Lasa un raspuns