Deputatul PRO România Cătălin Nechifor le mulțumește celor care au votat formațiunea din care face parte, la alegerile europarlamentare. În cadrul primei conferințe de presă de după alegerile din 26 mai acesta a spus că partidul său a trecut printr-o competiție foarte grea, complicată.

„PRO România a trecut primul examen, un examen de capacitate, o competiție foarte grea. A fost o competiție complicată și mă bucur foarte mult că am reușit să trecem acest examen. În condițiile în care PRO România s-a înființat în urmă cu un an și ceva, în condițiile în care în Suceava, spre exemplu, nu avem niciun primar, niciun viceprimar, niciun consilier local, nu avem șefi la deconcentrate, nu avem nimic decât oameni, membri de partid care au vrut să facă muncă în politică, pentru noi a fost o performanță importantă și vreau să le mulțumesc celor care au avut încredere în PRO România, pentru că în final, după numărătoarea oficială, PRO România a obținut un număr de 16.012 voturi, aferent unui procent de 6.48%. Le mulțumesc ți celor care au decis să facă pasul către politică, către PRO România. Mulți sunt care nu au făcut politică până acum, sunt și oameni care au fost în alte partide, inclusiv în PSD, dar cred că acesta este și farmecul și specificul unui partid nou construit”, a declarat Cătălin Nechifor.

Deputatul sucevean a menționat și performanțele notabile obținute de PRO România în mai multe localități din județul Suceava.

„Am reușit câteva performanțe notabile în mai multe localități din Suceava. Cu scorul de 6.48% ne-am calificat în foarte multe competiții locale. Din cele 114 localități, în multe dintre ele scorul a fost undeva în jurul mediei, puține localități au avut scoruri mai mici. Am avut și performanțe importante, în Vulturești – peste 20%, Broșteni – aproape 20%. O altă notă importantă pentru PRO România a fost competiția pe spațiul urban, unde prezența a fost și mai mare decât în cel rural și unde procentul pe care l-a obținut PRO România a fost unul destul de bun. La Suceava a fost de 7,83%, la Câmpulung Moldovenesc de 6,44%, la Fălticeni de 8,6%, la Rădăuți 6,46% și la Vatra Dornei 7,75%. Procentele sunt foarte bune și la nivel de localități urbane și rurale și ceea ce am reușit să construim în această perioadă a fost un altfel de vehicul politic. În discuțiile cu oamenii noștri, cu coordonatorii locali, ni s-a confirmat faptul că se putea mai mult, într-adevăr. Nimeni n-a venit blazat, nimeni n-a venit supărat, toți au venit încrezători că o astfel de construcție politică, în condițiile în care și PSD și PNL scad destul de mult, există un loc important în piața politică, există interes al oamenilor care trăiesc în Suceava față de PRO România și asta ne face să avem speranțe foarte mari ”, a mai declarat Cătălin Nechifor.

Liderul PRO România Suceava a vorbit și despre scorul obținut de celelalte partide importante, spunând social democrații au obținut cel mai mic scor istoric în județ, iar scorul liberalilor nu este unul fabulos.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.