Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a adresat ministrului Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu, o interpelare prin intermediul căreia a precizat că  întârzierile în executia autostrăzii A7 vor duce la piederea finanțării prin PNRR. Parlamentarul sucevean i-a solicitat ministrului să scoată din sertarele Camerei Deputatilor legea autostrăzii A7 (L48/2021), să dea aviz favorabil în Guvern pentru a putea fi votată în Parlament și să fie publicată urgent în Monitorul Oficial.

Florin Pușcașu a precizat că lucrările pe Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A7 (Ploiești – Buzău) sunt în întârziere, iar lotul 3 este în continuare neatribuit. Stadiul fizic nu este foarte avansat, ceea ce ar putea duce la o eventuală prelungire a termenelor de execuție. Pe loturile 1 și 2 stadiile fizice de execuție erau în iulie la numai 10 – 15%. Aceasta din cauza  unor situri arheologice la care întârzie lucrările de descărcare arheologică și execuția lucrărilor de terasamente,după cum explică reprezentanții CNAIR într-o notă informativă. Aceștia admit că se va impune prelungirea din nou a termenelor de execuție care va afecta finanțarea europeană nerambursabilă a proiectelor.

„Știm sigur că tronsonul Siret- Pascani nu a început și nici nu va începe curând iar singurul lot neatribuit din Autostrada A7 – PNRR este lotul 3 Pietroasele – Buzău. Întârzierile în finalizarea procedurii de atribuire au fost cauzate de contestații formulate de către operatorii economici întrucât au fost identificate neregularități și fraude. În prezent, procedura de atribuire a contractului este în curs de desfăsurare, comisia de evaluare reevaluând ofertele în conformitate cu Decizia CNSC și Decizia CurtII de Apel București. Pe parcursul procesului de reevaluare a ofertelor, unul dintre ofertanți a introdus o nouă contestație la Decizia CNSC, urmată de o plângere, aflată spre soluționare pe rolul Curții de Apel București, acțiuni ce au întârziat semnificativ semnarea contractului de achiziție publică. Semnarea contractului de lucrări este estimată pentru trimestrul al IV- lea al acestui an, aceasta dacă nu vor fi depuse noi contestații cu privire la noul rezultat al procedurii. 

Domnule Ministru, fiți bărbat politic și dați aviz favorabil pentru susținerea L48/2021 privind aprobarea obiectivului de investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere“Autostrada A7- Siret – Suceava – Dolhasca – Paşcani –Bacău- Focșani- Buzău- Ploiești-Bucureşti” inițiativă legislativă a partidului AUR aflată în sertarele comisiiei de transporturi a Camerei Deputaților. Este prima inițiativă legislativă a partidul AUR în acest mandat tocmai datorită faptului că sucevenii se consideră discriminați că autoritățile fac autostrăzi numai în Ardeal.

Precizăm că la data depunerii inițiativei noastre legislative nu se știa traseul autostrăzii A7 dar ne bucurăm că dorințele cetățenilor au coincis cu studiile specialiștilor.

O problemă majoră o constituie faptul că tronsonul Siret – Pascani nu are finantare prin PNRR și datorită faptului că autoritățile județene aveau alte priorități la acea vreme iar în școlile din județul Suceava se vorbea despre organizarea de excursii la Bacău sau la Pașcani ca să poată să vadă copii autostrada A7. 

Fiind un proiect adăugat, tronsonul Siret-Pașcani este mult rămas în urmă și ne așteptăm ca acesta să treacă prin furcile caudine ale întârzierilor în proiectare, ale descărcărilor arheologice, ale licitațiilor contestate dar ne așteptăm și ca Gheorghe Flutur să-și impună firmele de casă exact ca la șoseaua de centură a Sucevei care a avut întârzieri de cca. 15 ani.

Baronul local Gheorghe Flutur își arogă proiectul autostrăzii A7 și face poze cu foreze și cu planșe și chiar închiriază ingineri cu ziua pentru a părea credibil și ne așteptăm ca săptămâna viitoare să închirieze o lopată, o cască și o salopetă întrucât unele sondaje îl creditează sub 20% iar disperarea se citeste pe chipul său.

În expunerea de motive a inițiativei noastre legislative am arătat că «Proiectul A7» reprezintă practic «coloana vertebrală» a Moldovei și va prelua traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație, denumit și «drumul mortii» întrucît este  cel mai periculos drum din șară. Conectivitatea, accesul mediului de afaceri precum și al populației la rețeaua de transport va crește în urma construcției autostrăzii A7 cu consecințe directe privind creșterea economică în regiune. De asemenea, se va micșora numărul oamenilor care își pierd viața în accidente rutiere și se va realiza o infrastructură de comunicatii rutiere moderne, rapidă și sigură, care să lege  Vama Siret de București care va conduce la dezvoltarea rapidă a Moldovei și Bucovinei.  Transportul mărfurilor  se va face cu costuri mai mici și eficiență sporită iar mobilitatea tinerilor va crește și activitățile turistice se vor dezvolta, forța de muncă ar putea migra cu mai multă ușurință către zone unde există cerere avînd căi de acces mai rapide.

În tot acest context adoptarea acestei propuneri legislative L48/2021 s-a dovedit o necesitate întrucât este starea de urgență a dezvoltării regiunii Moldovei și Bucovinei. 

Față de această situație solicit să ne răspundeți la următoarea interpelare:

 Ați dat «în subantrepriză» Consiliului Județean Suceava executarea tronsonului Siret- Pascani? Are vreo atributie legală Consiliul Județean Suceava în executarea tronsonului Siret-Pașcani? Acest tronson va avea regim de autostradă sau de drum expres? Există acord contractual de finanțare semnat pentru tronsonul Siret-Pașcani? Veți prinde în proiectul de buget pentru anul 2024 întreaga sumă pentru construcția tronsonului Siret-Pașcani?”, se arată în textul interpelării.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.