Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a transmis o interpelare ministrului Transporturilor și Infrastructurii,  Sorin Grindeanu, prin intermediul căreia a precizat că lipsa centurii orașului Gura Humorului blochează circulația, activitatea economică și turismul în județul Suceava. 

Parlamentarul sucevean a precizat că orașul Gura Humorului este cel mai important nod rutier al județului Suceava întrucât leagă Bucovina de Ardeal. El a adăugat că acesta nu are centură ocolitoare, iar traficul rutier este infernal. În perioada 28-30 septembrie 2023 cozile la intrarea în orașul Gura Humorului se întindeau pe câțiva kilometri. La fel a fost în lunile iulie și august 2023.

„Deși este denumit «orașul lui Flutur», un politician căruia îi place să stea prea mult la televizor pentru a-și justifica ineficiența și absența din județ, suntem în situația în care putem afirma că orașul Gura Humorului este un oraș blocat de indolența politicienilor. Orașul Rădăuți are centură deci, acolo unde există oameni gospodari, se poate.

Solicit să vă implicați personal în construcția centurii orașului Gura Humorului întrucât «Gheorghe Flutur a aruncat prosopul». Și nu mă refer aici la vreo scenetă în care să fie protagonist fotbalistul Ciprian Marica ci la «impotența politică» a lui Gheorghe Flutur care vorbește mult și nu face nimic.

În altă ordine de idei, întârzierile în realizarea autostrazii A7 vor duce la pierderea banilor prin PNRR alocați realizarii acestei autostrăzi. Clasamentul constructorilor de autostrăzi este dominat în luna august de compania Strabag, cu lucrările la A3 Chețani – Câmpia Turzii. Urmează UMB, cu lucrări  la Autostrada Transilvania (A3) și austriecii de la Porr cu lucrări la secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1).Poziția a patra îi revine tot UMB pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania (A3). Tot UMB se află și pe poziția 5-a cu Drumul Expres Brăila – Galați. Pe pozitia 6-a, urmează tot UMB, cu lotul 2 al Autostrăzii Bucureștiului Nord (A0 Nord). 

Pe autostrada A 7 progresul este sub 2%. În aceste conditii autostrada A7 nu va fi gata la timp, ceea ce înseamnă că tronsonul Pascani-Siret, (adaugat pe hărți realizate în creion), nefiind în proiectul PNRR (ca să pară că judetul Suceava va avea autostradă) nu va începe prea curând. Acest lucru îl va lăsa pe Gheorghe Flutur fără discurs și… fără mandat, întrucât drumurile județene sunt praf, iar el «se ocupă» de activități din arealul Ministerului Transporturilor.

Domnule Ministru dați aviz favorabil pentru susținerea L48/2021 privind aprobarea obiectivului de investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere «Autostrada A7- Siret – Suceava – Dolhasca – Paşcani –Bacău- Focșani- Buzău- Ploiești-Bucureşti» inițiativă legislativă a partidului AUR aflată în sertarele comisiei de transporturi a Camerei Deputaților. 

O problemă majoră o constituie faptul că tronsonul Siret – Pascani nu are finantare prin PNRR și datorită faptului că autoritățile județene aveau alte priorități la acea vreme iar în școlile din județul Suceava se vorbea și se vorbește despre organizarea de excursii la Bacău sau la Pașcani ca să poată să vadă elevii autostrada A7. 

Fiind un proiect adăugat, tronsonul Siret-Pașcani nu a început și nu va începe prea curând. 

În tot acest context adoptarea acestei propuneri legislative L48/2021 s-a dovedit o necesitate întrucât este starea de urgență a zilelor noastre si singura garantie că atunci când veți pleca din scaunul de ministru, acest tronson se va mai realiza vreodată. 

Față de această situație solicit să răspundeți la următoarea interpelare: La ce dată va fi dată în folosință centura orașului Gura Humorului? La ce data va fi dat în folosință tronsonul Pașcani-Siret?”, se arată în textul interpelării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.