Joi, 18 mai, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, eveniment la care a luat parte și fostul ministru al Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu.
Parlamentarul sucevean a ținut să sublinieze importanța cinstirii valorilor în timpul vieții, întrucât există tendința de a acorda meritele cuvenite abia după ce personalitatea respectivă nu mai este în viață.
„Faptul că maestrul Matei Vișniec este astăzi între noi și vede recunoașterea pe care i-o oferim pentru tot ceea ce face. Teatrul «Matei Vișniec», care deși este tânăr este într-o ascensiune absolut fabuloasă și, de aceea vreau să felicit echipa care lucrează aici. Datorită expeerienței mele în Ministerul Culturii pot să garantez că ceea ce se întâmplă la Suceava este extraordinar”, a spus deputatul Gheorghiu.
Fostul ministru al Culturii a spus, referitor la tema evenimentului, că s-a demonstrat că mai există umanitate și după cel de-Al Doilea Război Mondial. Acesta a amintit că pe 24 august 1947 a debutat Festival de la Edinburgh, fiind primul eveniment care a readus normalitatea între națiunile care, timp de atâția ani, s-au războit.
„Cultura este acea linie care leagă societăți și mentalități. Mai este și aspectul economic aici. În Franța s-au făcut studii care atestă că fiecare euro investit în cultură atrage un alt euro ca profit. Festivalul de la Edinburgh are loc și astăzi, însă ca o centrifugă care generează câștiguri de 82 de milioane de lire sterline pe an și 5000 de locuri de muncă. Cam asta înseamnă investiția în cultură. Nu pot să nu remarc că în România administrațiile liberale au investit cel mai mult în cultură. Aș mai da un exemplu: în 2017, înainte de pandemie, sectorul cultural a fost pe locul 2 ca și producție la PIB în Germania, după industria farmaceutică și înaintea industriei auto”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.
Lasa un raspuns