Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut o declarație politică conform căreia începând cu anul 2017, finanțele publice ale statului român au înregistrat o problemă gravă, care continuă să se adâncească și în acest an.

Astfel, deși economia a crescut, încasările bugetare nu au ținut ritmul cu această creștere ci, dimpotrivă, veniturile fiscale au fost mai mici decât în anii precedenți. Zilele trecute, chiar și fostul vice-guvernator al BNR, mult apreciatul domn Cristian Popa, atrăgea atenția asupra faptului că necesarul anual de finanțare al României este de 9% din PIB și că norii negri se adună deasupra României, din cauza incompetenței Guvernelor PSD-ALDE. Această problemă gravă a finanțelor publice s-a tradus, anul trecut, în tăierea banilor pentru investițiile publice. În România nu s-a construit nimic și nici măcar proiectele deja demarate nu au fost finalizate. Trebuie să recunoaștem că investițiile publice care s-au realizat în anul 2017 au fost cele făcute de primării și consilii județene, din banii proprii, ai bugetelor locale, bani care, anul acesta, au fost confiscați de Guvernul PSD-ALDE”, a declarat deputatul Ioan Balan.

Acesta a atras atenția asupra riscurilor uriașe la care este expusă administrația publică prin scăderea sumelor alocate din impozitul pe venit, ca urmare a așa-numitei ”revoluții fiscale”, încă din luna octombrie a anului trecut.

Am furnizat chiar și soluții la această criză financiară ușor de anticipat, propunând printr-un proiect legislativ ca impozitul pe venit să rămână în totalitate la nivelul autorităților locale. Din păcate, cei care guvernează astăzi România, deși unii dintre ei au fost primari aleși sau președinți de consilii județene, s-au făcut că nu înțeleg despre ce este vorba și au tratat cu nepăsare acest risc. Mai mult decât atât, cu un cinism greu de explicat, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018, domnul Dragnea a decis confiscarea excedentelor bugetelor locale și creșterea dependenței primarului ales de șeful de la București. Așadar, PSD-ALDE vrea ca primarii să răspundă în fața șefilor politici și nu în fața cetățenilor care i-au ales”, a mai declarat liberalul sucevean.

Ioan Balan a menționat și că, zilele trecute, au apărut în spațiul publice primele detalii privind ceea ce intenționează Liviu Dragnea să facă în administrația locală, prin Codul finanțelor publice locale.

După ce, în anul 2013, domnul Dragnea era cel care flutura steagul descentralizării administrației publice locale, toți aleșii locali au așteptat ca domnia sa să vină cu soluții moderne de finanțare corespunzătoare a autorităților locale, cu surse noi de finanțare și cu predictibilitate în construirea bugetelor orașelor și comunelor. Toată lumea a așteptat să vedem cum și în România, ca în toate statele dezvoltate, adevărata guvernare este cea locală, apropiată de cetățean și de nevoile sale.

Cu toții am crezut-o pe doamna Dăncilă, care, la învestitură promitea că atâta vreme cât va fi domnia sa prim-ministru, în România nu se vor introduce impozite noi. E drept că nu a spus dacă cele existente se vor majora sau nu. Ori, după ce Guvernul a lansat deja în dezbatere, o parte dintre principiile Codului finanțelor publice locale, aflăm că soluția ”revoluționară” a PSD-ALDE pentru administrațiile locale constă în majorarea impozitelor locale de 3 și până la 6 ori, cel mai probabil chiar de anul viitor”, a spus deputatul Ioan Balan.

Liberalul sucevean susține că majorarea de șase ori a impozitelor locale este soluția PSD-ALDE, deși au promis resurse bugetare mai mari din TVA sau din impozitul pe venit.

Probabil că au tras linia, au văzut cât de mare este dezastrul financiar creat de incompetența lor și au născocit această soluție criminală, care lovește și în credibilitatea autorităților locale, a primarilor, viceprimarilor și consilierilor locali, și care mai bagă, încă o dată, mâna adânc în buzunarul cetățeanului. Așadar, Guvernul se pregătește să se spele pe mâine de toată fundătura financiară pe care a creat-o și transferă toată povara pe umerii administrațiilor locale.

Mă întreb oare, câtă umilință mai pot îndura aleșii locali, indiferent de culoarea lor politică, când văd de cât dispreț este capabil Guvernul Dragnea? Toți primarii din România au făcut eforturi importante ca să mențină impozitele la limitele minime de 0,08% pentru locuințe și de 0,2% pentru clădiri rezidențiale. Ce va simți primarul care va merge din poartă în poartă și va spune celui care l-a ales, că de anul viitor impozitul anual pe proprietate va fi de 3 sau de 6 ori mai mare? Oare câte vor mai putea îndura și cetățenii, dar și cei care se bucură de foarte mare încredere între cetățeni, adică aleșii locali – primari, viceprimari sau consilieri, pentru că un Guvern incompetent greșește în continuu, iar administrațiile locale și cetățenii trebuie să plătească?”, a conchis deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.