Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut o declarație politică potrivit căreia, fără o infrastructură de transporturi corespunzătoare, zona Moldovei nu are nicio şansă să iasă din sărăcie
M-a întristat foarte tare sfidarea proaspătului demisionar ministru Răzvan Cuc, care, la predarea mandatului, încerca să ne convingă că avem de ce să-l regretăm pentru marile sale realizări în domeniul investiţiilor în infrastructură. Domnul Cuc a promis enorm şi a făcut nimic. Mai grav este faptul că şi înlocuitorul domniei Sale, domnul Felix Stroe, a promis public că va continua ceea ce a făcut domnul Cuc, adică va continua să facă nimic. Asta da sinceritate politică!
Românii sunt revoltaţi de faptul că anul viitor, la împlinirea Centenarului Marii Uniri, România, care a cheltuit zeci de miliarde de euro inutil, nu are încă provinciile istorice legate între ele prin căi de comunicaţii moderne, rapide, care să genereze prosperitate economică. Autostrada Piteşti-Sibiu, care ar fi trebuit să lege Valahia de Transilvania, va intra cu siguranţă în Carte recordurilor pentru incompetenţă şi nepăsare, căci proiectele pentru aceasta datează din anul 1938”, a declarat deputatul sucevean.
Ioan Balan consideră că, încet şi sigur, drumul care ar fi trebuit să aducă Moldova şi Bucovina mai aproape de Capitală va concura la penibilul clasament al proiectelor veşnic amânate şi nerealizate.
Sunt unul dintre parlamentarii care s-au luptat pentru susţinerea realizării unei infrastructuri rutiere şi feroviare care să scurteze timpul parcurs de la Siret la Bucureşti. Nu există ministru, care a condus soarta transporturilor din ultimii zece ani, care să nu fi fost tras la răspundere de mine pe această temă. Mereu, dar absolut mereu, am primit asigurări, garanţii şi chiar termene mincinoase că un drum modern de la Ploieşti la Paşcani şi de aici până la Siret se va face cu prioritate! Atât de multe şi mincinoase au fost angajamentele miniştrilor, căci nici astăzi nu au reuşit să încheie măcar procedurile de licitaţie şi să pună firmele de profil la muncă! Am ajuns la ridicolul situaţiei în care oraşe precum Clujul, vor să facă centura ocolitoare a oraşului, pentru că Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii nu a fost capabilă să construiască, în ultimii ani, nici măcar un Km. nou de infrastructură modernă de mare viteză. Din fericire pentru Cluj, acesta este un oraş bogat, care-şi poate permite investiţii proprii în infrastructura naţională. Din păcate pentru Moldova, nu avem oraşe aşa de bogate care să poată din resurse proprii să facă ceea ce Guvernul nu este în stare, deşi are bani şi de la buget şi din fondurile europene”, a mai declarat Balan.
Deputatul PNL de Suceava susține că a afirmat obsesiv faptul că fără o infrastructură de transporturi corespunzătoare, Moldova nu are nicio şansă să iasă din sărăcie, iar singurul care i-a dat dreptate a fost Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, care a arătat precis de ce o parte a României se îndreaptă către prosperitate, iar altă parte, poate mai mare decât prima, nu are nicio şansă să iasă din sărăcie.
Eu nu am mers atât de departe ca domnul guvernator, să visez şi la mult promisa şi mult amânata autostradă Iaşi – Târgu Mureş. Nici nu am mai sperat la aşa ceva când am văzut că Mihai Tudose a tăiat la jumătate banii pentru investiţii în transporturi, alocaţi în 2017, iar fondurile europene atrase de România, după 4 ani de la începutul exerciţiului financiar european 2014-2020, la capitolul infrastructură, sunt fix zero. Am sperat ca măcar ceea ce s-ar fi putut realiza mai uşor, adică modernizarea drumului rapid Ploieşti-Paşcani, să nu fie trasă pe dreapta din cauză că nu mai sunt bani sau pentru că nu le pasă”, a adăugat Ioan Balan.
Deputatul liberal sucevean este de părere că disprețul şi incompetenţa miniştrilor PSD-ALDE se vede în demararea lucrărilor la acest drum extrem de important pentru Moldova.
În urmă cu fix un an de zile, în luna noiembrie 2016, CNAIR lansa în sistemul de achiziţii publice patru licitaţii pentru studiile şi proiectele tehnice necesare realizării drumului de mare viteză, de 330 Km., de la Ploieşti prin Buzău, Focşani şi până la Paşcani. În luna ianuarie 2017 acestea trebuiau să intre în procedură de selecţie şi imediat să fie atribuite. Au trecut de atunci nu mai puţin de zece luni şi nu mai puţin de 15 amânări, iar astăzi, la un an de la declanşarea procedurilor, nici măcar licitaţiile nu sunt încheiate. Consecinţele incompetenţei, din păcate, se văd nu numai în sărăcia care rămâne şi se adânceşte în Moldova, ci, mai grav, se cuantifică şi numărul victimelor accidentelor rutiere, care nu încetează să apară, zi de zi, din cauza drumurilor proaste”, a spus deputatul PNL.
Ioan Balan și-a încheiat declarația politică susținând că cine a avut o minimă speranţă că Guvernul PSD-ALDE va reuşi să construiască ceva în România s-a înşelat amarnic.
Şi eu, personal, m-am înşelat, pentru că îmi stă în obicei să creditez cu bună-credinţă chiar şi pe adversarii politici. Guvernarea vorbeşte însă prin fapte, iar PSD şi ALDE au reuşit doar să păcălească, să mintă şi, în realitate, să nu facă nimic”, a conchis deputatul PNL Ioan Balan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.