Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan le-a transmis o întrebare ministrului transporturilor și infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, și ministrului investițiilor și proiectelor europene, Ioan Marcel Boloș, prin intermediul căreia le-a propus să reia achiziția de trenuri electrice noi cu ajutorul fondurilor nerambursabile disponibile prin PNRR.
Deputatul sucevean a precizat că modul netransparent, neprofesionist și confidențial în care fostul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea, a elaborat și transmis Comisiei Europene unele componente ale Planului Național de Redresare și Reziliență se reflectă astăzi în dificultățile pe care le întâmpină actuala coaliție de guvernare în a accesa fondurile nerambursabile, în special în ceea ce privește investițiile publice.
Astfel, recent, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anulat licitația cu cea mai mare valoare din PNRR, privind achiziția unui lot de trenuri alimentate cu hidrogen, din cauza lipsei de oferte. Introducerea unei asemenea achiziții în PNRR, care, inclusiv în Germania, a născut puternice dispute cu privire la eficiența economică a acestui tip de trenuri, necesită soluții imediate pentru a salva finanțarea europeană și a reconfigura achiziția de trenuri performante, noi, cu un consum redus de energie.
„Având toată încrederea că cele două ministere vor găsi cele mai bune soluții pentru relansarea licitației și achiziția unui număr cât mai mare de trenuri noi de călători pentru transportul feroviar din țara noastră, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
-
În condițiile în care prețul trenurilor electrice noi este mult mai redus decât al celor alimentate cu hidrogen (pentru care nu avem infrastructură secundară), vă rog să precizați dacă aveți în vedere să propuneți Comisiei Europene modificarea acestei prevederi din PNRR?
-
Dat fiind că valoarea totală estimată a achiziției este cuprinsă între 3.237.711.753 și 4.150.288.451 lei, fără TVA, iar primul lot achiziționat, însemnând 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, ar fi trebuit să ajungă pe rutele București Nord – Ploiești Sud – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, vă rog să precizați dacă acest obiectiv va rămâne în continuare în atenția dumneavoastră, dată fiind uzura fizică accentuată a trenurilor care operează în Moldova?”, se arată în textul întrebării.
: revista floare albastra = blue: proiect blue music system _ ” o retea feroviara electrica U.E. & U.S.A.&U.K._ overtype celei cu abur_carbune si a altor for me de propulsie _ inclusa cea prin levitatie electromagnetica”: romania _ cerna voda iii&iv_ bucuresti& inelul ilfov de zgaraie nori{ garage de nord – depou iasi&chisinau_suceava&cernauti( terenuri de tennis de camp cu hapucul mic ATP&WTA_ hai simona _wimbledon& roland garos 2023!*)_ mihai grigore _” cartier blue new york = bosanci_ inel zona metropolitana suceava ” : 10h18’am februarie 14 _ 2023: asa sa ne ajute dumnezeu !* : president biden _ sublinieri ” drepturi si libertati { spatiale } _ curtea suprema a u.s.a.& debit budget _ small bisniss ohio „Intel ” „: