Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare Președintelui Curții de conturi a României, Mihai Busuioc, în care a solicitat informații privind fondurile publice utilizate necorespunzător în anii 2017-2019.

În fiecare an, în rapoartele Curții de conturi a României sunt reflectate sume colosale pe care instituții sau autorități publice le utilizează în mod ilegal sau care sunt folosite într-un mod cu totul inoportun, raportat la prioritățile societății. În ultimii trei ani, ca efect al mai multor modificări legislative – eliminarea standardelor de cost în domeniul lucrărilor de infrastructură, majorarea plafoanelor de achiziții, pentru care nu este necesară declanșarea procedurilor de licitație – sumele irosite de la bugetul general consolidat au crescut în mod substanțial. Ca urmare a acestei degradări a utilizării resurselor bugetare, în primele opt luni din acest an, deficitul bugetului general consolidat a urcat la cea mai mare valoare din istorie, adică la cca. 22 miliarde lei”, a transmis deputatul Ioan Balan.

Având în vedere rolul și funcțiile pe care le îndeplinește Curtea de conturi a României, parlamentarul sucevean i-a cerut lui Mihai Busuioc să precizeze care
este valoarea identificată de Curtea de conturi a sumelor cheltuite, la nivel național, prin încălcarea legii, solicitându-i o situație pentru fiecare dintre anii 2017, 2018 și primele 9 luni din anul 2019.
Ioan Balan a cerut să afle și care este procentul sumelor recuperate de statul român din aceste prejudicii bugetare, cerând o situație pentru anii 2017 și 2018.
De asemenea, deputatul sucevean vrea să afle și care sunt instituțiile sau autoritățile cu cea mai mare rată de utilizare necorespunzătoare a fondurilor publice, în acest sens solicitând o situație cu cele mai ineficiente 50 de instituții pentru care Curtea de conturi a identificat grave deficiențe în cheltuirea banilor publici.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.