Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, aduce la cunoștință cetățenilor, printr-o declarație politică, faptul că Institutul Cantacuzino și-a relansat activitatea, datorită obiectivelor îndeplinite de actuala guvernare PSD prin Programul de Guvernare.

Institutul „Cantacuzino” a fost înființat la data de 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”.

„Aproape 100 de ani Institutul Cantacuzino a efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei și științelor conexe. Institutul a produs o serie de vaccinuri și seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate publică, de supraveghere epidemiologică a teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de specialitate.

Institutul Cantacuzino și-a reluat activitatea prin relansarea producției de fiole de SOD natural, unul dintre tradiționalele produse ale acestui institut.

SOD natural este un supliment alimentar cu proprietăți antioxidante, iar în momentul de față sunt produse de către Cantacuzino peste 90.000 de fiole. Până la sfârşitul acestui an se preconizează a fi produse peste un milion de astfel de fiole”, a transmis Maricela Cobuz.

În ceea ce privește producția de vaccinuri, cum ar fi cele antigirpale, Institutul  este acum într-o etapă de definitivare a unor soluţii concrete pentru procesul de producere.

„În prezent, este o instituție de drept public care desfășoară activități de interes strategic, în asigurarea stării de sănătate a populației. Scopul principal al institutului este de revigorare și relansare a producției de vaccinuri și alte produse pentru care a fost renumit.

Relansarea activității Institutului Cantacuzino a venit în urma preluării de către Ministerul Apărării Naționale în anul 2017, după o perioadă lungă de timp în care nu a mai funcționat. Institutul Cantacuzino face parte din Rețeaua Institutelor Pasteur și Institutelor Asociate, având o serie de colaborări cu institute și universități din țări precum: Franța, Moldova, Germania, Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Ungaria, Grecia, Japonia, Rusia, Ucraina, etc. PSD a avut în Programul de Guvernare ca obiectiv strategic redeschiderea Institutului Cantacuzino și a reușit. Împreună, îndrăznim să credem în România!”, a mai transmis deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.