Deputatul PSD Maricela Cobuz susține că Suceava are nevoie acum mai mult decât de promisiuni, are nevoie de investiții majore în sistemul de sănătate pentru ca sucevenii să nu simtă că au fost abandonați.
„Acum este momentul ca noul Spital din Fălticeni să primească din partea guvernării PNL fondurile necesare achiziționării de aparatură medicală pentru a putea fi deschis pacienților. Sănătatea nu are culoare politică, guvernanții și parlamentarii PNL trebuie să înțeleagă că lupta politică în aceste clipe nu își are rost. Au vrut să guverneze, acum este momentul să demonstreze că sunt în stare de a guverna”, a declarat parlamentarul sucevean.
Potrivit Maricelei Cobuz, contractele de achiziție privind dotarea cu aparatură medicală pentru toate secțiile din noul spital au fost înaintate către Ministerul Sănătății încă din noiembrie 2019.
„Suma necesară pentru achiziționarea aparaturii medicale a fost solicitată de către parlamentarii PSD Guvernului Orban în această perioadă. Mai mult decât atât, la Comisia pentru sănătate și familie am depus un amendament la Legea 153/2020 privind rectificarea bugetară, pentru deschiderea Spitalului din Fălticeni.
Cât trebuie să mai ținem închisă o unitate medicală nouă doar din cauza faptului că ministrul PNL al Sănătății refuză în continuare să aloce fondul necesar achiziționării de aparatură medicală? Ce au făcut concret parlamentarii PNL pentru Suceava și pentru cetățeni din clipa în care județul Suceava a fost izolat de restul țării?”, a transmis Maricela Cobuz.
Aceasta a precizat că au trecut 44 de zile din starea de urgență și nu există nicio măsură efectivă de protejare a puterii de cumpărare a populației și de sprijin pentru companii.
„Guvernul PNL a împrumutat peste 10 miliarde de euro din decembrie anul trecut și nu are niciun plan de redresare economică. Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de peste 10% din PIB. PSD a lăsat la Bugetul de stat o creștere economică de peste 4%, cu un deficit bugetar de 2,8% din PIB.
În tot acest timp, parlamentarii PSD au votat legi care vin în sprijinul economiei din România, a populației și a medicilor.
PNL trebuie să ia decizii concrete pentru România și pentru sănătatea românilor în această perioadă. Amendamentele depuse la Legea privind rectificarea bugetară (Plx 153/2020) rămân singura șansă pentru finanțarea spitalelor din România”, a conchis deputatul PSD Maricela Cobuz.
Lasa un raspuns