Deputatul Maricela Cobuz a declarat că sistemul medical îngenunchează în fața pandemiei cu actuala guvernare de dreapta. Aceasta a adăugat că PSD a construit la Iași un spital cu paturi de terapie intensivă destinat pacienților covid. În timp ce marile spitale județene și cele din Municipiul București sunt arhipline, Guvernul PNL îl ține închis pe cel de la Iași, abia construit.

„Unitatea medicală mobilă a costat 3 milioane de euro și are în dotare peste o sută de paturi ATI. Investiția PSD a fost doar un prilej de laudă în campania electorală pentru guvernarea liberală, odată terminate alegerile birocratizarea îngreunând deschiderea spitalului.

Alte spitale precum spitalul ”Sântul Stelian” și Colentina din București au fost transformate în spitale covid, pacienții cu alte patologii având de suferit. Zeci de mii de pacienți cu boli cornice care sunt tratați lunar în aceste două spitale au viața pusă în pericol. Aceștia nu vor mai avea acces la tratamentul de specialitate asigurat de medici”, a declarat Maricela Cobuz.

Aceasta a adăugat că un alt aspect neglijat de actuala guvernare este cel legat de medicii rezidenți. Dacă anul trecut era blocat examenul de rezidențiat și mii de tineri absolvenți nu își puteau exercita profesia în medicină, anul acesta în plină criză economică Ministerul Sănătății a crescut cu 25% taxa de înscriere la examenul de rezidențiat, de la 400 la 500 de lei. 

„De asemenea, criza sanitară afectează în mod direct și alte categorii de bolnavi, tot din lipsa gestionării corespunzătoare a sistemului sanitar. În prezent, în România nu se găsesc mai multe medicamente, precum Eutirox pentru pacienți cu afecțiuni tiroidiene și nici Metformin destinat pacienților cu diabet. Pacienții sunt nevoiți să solicite aceste medicamente la rudele din străinătate în condițiile în care din luna mai există promisiuni privind achiziționarea acestor medicamente.

Zilnic sunt raportate peste 3.000 de noi infectări cu virusul Covid-19. Ne mor bătrânii, ne mor bunicii, iar pe cei de la conducere îi interesează mai mult alegerile.

PSD are soluții concrete în ceea ce privește problemele sanitare, economice și sociale, astfel încât să asigure românilor siguranța sanitară și un trai decent”, a conchis deputatul sucevean. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.