Deputatul PNL Dumitru Mihalescul critică extrem de dur comportamentul liderilor PSD, ALDE şi Pro-România, care nu se descotoresc nici acum, în plină criză, de comportamentul făţarnic şi iresponsabil, iar în loc să dea o mână de ajutor ţării, Ciolacu, Tăriceanu sau Ponta distrug măsurile luate de Guvern, având un singur scop – să câştige voturi în contul dramelor trăite de români:

„Am vrut să cred că liderii PSD, ALDE şi Pro-România, în aceste vremuri grele, au măcar un minim bun simţ, că lasă obiceiurile toxice de-o parte şi dau şi ei o mână de ajutor ţării pentru depăşi cât mai uşor această criză. Uite că m-am înşelat! Este grav, pentru că liderii ALDE şi Pro-România au fost prim-miniştrii acestei ţări aproape 8 ani, iar după ei nu au rămas nici autostrăzi, nici spitale noi, nici o economie competitivă şi performantă. După Tăriceanu ne-a venit o criză economică majoră, iar după Ponta s-a ales praful şi pulberea de echilibrele economice. Acum, împreună cu Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi al treilea om în stat, Tăriceanu şi Ponta fac pe profesorii pe la televiziuni şi explică cu de-amănuntul ce viteji sunt ei! Oare nu le este ruşine, în condiţiile în care nu au făcut nimic bun pentru ţara noastră? Toate relele de astăzi sunt consecinţele guvernărilor lor dezastruoase.

Mai mult decât atât, toţi trei umblă cu minciuna în gură şi spun că ei ar fi de fapt în opoziţie, deşi coaliţia toxică pentru ţară PSD-ALDE-Pro-România are o majoritate stabilă în Parlament şi aprobă orice lege ar vrea”, a transmis deputatul Mihalescul.

Potrivit acestuia, tot ceea ce construieşte Guvernul Orban, zi şi noapte, ajunge apoi în Parlament unde Ciolacu, Tăriceanu şi Ponta distrug toată muncă Guvernului.

„Noi, cei din PNL, ne-am dorit la începutul anului să organizăm alegeri anticipate, tocmai pentru a curăţi Parlamentul de obiceiurile şi modul de lucru pe care l-a impregnat Dragnea supuşilor săi. Pentru că a venit această criză sanitară şi economică peste noi, am renunţat la acest demers, deoarece sănătatea şi viaţa românilor este mai presus de toate! Mai mult, ne-am asumat să trecem ţara prin criză, cu toate riscurile politice la care ne-am putea supune. Şi, în vreme ce Guvernul Orban se luptă să găsească resurse şi soluţii pentru cei peste 1,2 milioane de angajaţi din sectorul privat, pentru sute de mii de agenţi economici, pentru lucrările de infrastructură şi pentru sistemul sanitar, Ciolacu, Tăriceanu şi Ponta îşi fac legi în Parlament ca să decidă ei singuri când se vor organiza alegerile astfel încât ei să rămână pe veci înfipţi în scaunele de demnitari. Mă întreb oare dacă nu le este ruşine să mai dea ochii cu oamenii, când ţara arde, iar pe ei îi interesează doar propriile persoane şi propriile interese. Mai mult, ţipă pe la televiziuni că Orban şi PNL nu fac ceea ce ei n-au reuşit să facă în zeci de ani! Le dau o veste proastă. Românii nu mai cad în capcane şi nu mai cred în iluzii. Mai mult decât atât, Guvernul Orban a făcut în câteva luni, cât n-a reuşit Dragnea cu 3 guverne şi aproape 100 de miniştri, iar dacă ne ajută Dumnezeu să trecem cu bine peste această criză, veţi vedea că în scurt timp Guvernul PNL va reuşi să facă toate investiţiile aşteptate de oameni, pe care Ciolacu, Tăriceanu şi Ponta le-au promis şi nu le-au făcut – autostrăzi, şcoli, spitale, reţele de utilităţi”, a conchis deputatul PNL Dumitru Mihalescul.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.