Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia l-a atacat pe președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Redăm integral comunicatul de presă:

„«Stăpânul județului», ultimele episoade 

În ultimele sale zile ca președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur încearcă, în stilul său caracteristic, să-i păcălească din nou pe suceveni, vizitând șantierele unor proiecte cu care nu are nici o legătură și prezentându-le ca mari realizări proprii. 

Marți dimineața, Gheorghe Flutur a vizitat, împreună cu deja fostul primar Vasile Andriciuc, 20% din lucrările la proiectul de apă – canal din comuna Șcheia. 

De ce doar 20%? 

Pentru că atât s-a realizat dintr-un contract semnat în 2019, proiect întârziat din cauza delăsării domnului fost primar Andriciuc, care nu a intabulat drumurile, a vândut terenul pe care, conform proiectului, trebuia amplasată stația de pompare a apei și nu a plătit cofinanțarea.

Toate aceste probleme au fost rezolvate în perioada 2022 – 2023, de viceprimarul Cristi Burac, primarul ales de astăzi, care, având majoritate în Consiliul Local Șcheia, a reușit deblocarea proiectului. 

Evident că domnul Flutur a «uitat» să menționeze că, fără implicarea PSD, proiectul de apă – canal pentru comuna Șcheia ar fi fost și astăzi ținut pe loc.

Gheorghe Flutur nu a înțeles, nici măcar după alegerile locale, că sucevenii și-au dat seama că toate vizitele sale nu sunt decât un teatru ieftin, în care el este personajul principal doar pentru că se bagă în fața camerelor de filmat și a aparatelor de fotografiat. 

Timp de 12 ani s-a lipit de proiectele primarilor din județ, prezentându-le ca propriile realizări. 

A numărat investițiile de milioane de euro aduse de primarii din județ pentru comunitățile lor și le-a trecut la propriile realizări.

Și cu toate astea, nu i-a ajuns. 

A mers și la Șcheia unde, în ciuda bătăii de joc a administrației PNL în privința proiectului de apă – canal, a ținut să precizeze că se află pe unul dintre șantierele «celui mai mare proiect pe fonduri europene din mandatul meu, din mandatul lui Gheorghe Flutur, 275 de milioane de euro». 

Ce a omis să spună domnul Flutur, deloc surprinzător, este faptul că nu are nici o legătură cu acest proiect, care este derulat de ACET Suceava. 

Și dacă tot ați fost la Șcheia, domnule Flutur, de ce nu ați verificat și stadiul proiectului dumneavoastră de suflet, Casa Corpului Didactic?

Singura investiție din localitate pe care într-adevăr ați sprijinit-o necondiționat.

Le-ați fi putut povesti sucevenilor cum ați avut «viziune, opțiune și inițiativă» în privința acestei investiții și ați reușit să îngropați milioane de euro într-o construcție abandonată în mijlocul unui câmp.

Un proiect marca Gheorghe Flutur, abandonat din 2016, care a înghițit peste 100.000 de euro din banii sucevenilor, pentru asigurarea pazei șantierului.  

Domnule Flutur, încercați să înțelegeți că vremea cârmuitorului unic a trecut! 

Ați confundat funcția de președinte al Consiliului Județean cu cea de stăpân absolut al județului, iar sucevenii v-au sancționat la alegerile locale. 

Și așa vor face și la alegerile parlamentare! 

Pentru că nu ați înțeles nimic!”

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.