Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi, a declarat că, cu doar patru săptămâni până la redeschiderea școlilor, nu s-a luat nici o decizie pentru a se evita situațiile în care elevii vor fi nevoiți, din nou, să învețe online. Aceasta a adăugat că miniștrii Sănătății și Educației nu au ajuns la niciun acord pentru testarea a elevilor, ci vorbesc pe voci separate și „nu sunt capabili” să facă o conferință de presă comună pentru a prezenta pregătirile pentru începerea anului școlar, în condiții de siguranță.
„Această luptă politică absurdă afectează în mod direct șansele de educație ale copiilor, pentru că, în acest moment suntem exact în situația în care eram înainte de valul 3.
 În tot acest timp ministrul Sănătății refuză să dea informații despre vaccinarea profesorilor, de parcă nu Ministerul pe care îl conduce ar fi responsabil în acest domeniu, iar ministrul Educației evită să spună ce măsuri sanitare se vor lua până la începerea cursurilor. Fiecare vorbește doar despre pătrățica lui și aruncă pisica moartă în curtea celuilalt.
Contradicțiile și incertitudinea abundă în discursul fiecăruia, la fel cum se întâmpla și în anul școlar precedent.
Pe de o parte ministrul Educației recunoaște că școala online este un dezastru, dar pe de altă parte vrea să-i oblige pe profesorii nevaccinati să predea on line și să-i trimită acasă pe elevii sănătoși dar nevaccinați, dacă în școală se înregistrează cazuri covid, .
Cei doi miniștrii, responsabili de desfășurarea cursurilor în condiții de siguranță, nu vor nici măcar să urmeze exemplele de bună practică din alte țări UE.
Nici ministrul Educației și nici ministrul Sănătății nu vor să țină cont de succesul obținut în privința învățământului cu prezență fizică în școli, în țările în care se face săptămânal testarea noninvazivă a copiilor și testarea gratuită a profesorilor.
PSD cere ca cei doi miniștri să iasă din logica războiului politic și să colaboreze pentru a lua urgent măsuri care să asigure redeschiderea anului școlar cu prezență fizică în condiții de siguranță.
Dacă se va ajunge din nou la închiderea școlilor cei doi miniștri trebuie demiși imediat pentru că este exclusiv responsabilitatea lor pentru proasta pregătire a noului an școlar.
După o vacanță de vară și după avertizările repetate privind valul 4, nu au nicio scuză că nu s-au pregătit”, a declarat deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.