Miercuri, 7 noiembrie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind aprobarea executării obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, denumită „Autostrada Unirii”.

Proiectul a întrunit 261 de voturi „pentru”, două voturi contra şi cinci abţineri. Unul dintre inițiatorii acestui proiect de lege, deputatul PNL Angelica Fădor, a subliniat cât de importantă este o autostradă în această zonă, unde investițiile majore ale statului au fost extrem de puține, iar forța de muncă a plecat fie spre vestul țării, fie în străinătate.

Construirea acestei autostrăzi va ajuta la dezvoltarea Moldovei, o regiune a țării care a fost până acum condamnată la subdezvoltare. Moldova a fost și este vitregită de o infrastructură competitivă economic. Ne dorim o autostradă deschisă către Ardeal, către Vestul Europei, ne dorim investitori care să susțină Moldova pentru a se dezvolta”, a precizat deputatul PNL Angelica Fădor.

Deputatul PNL de Suceava a precizat că legea adoptată în forul Camerei Deputaților prevede ca autostrada de circa 320 de km și se va întinde din Târgu Mureș până la granița cu Republica Moldova, fiind prevăzut și un pod peste Prut, la Ungheni.

 

Obiectivul de investiţii Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor”, prevede proiectul legislativ.

Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii. Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputaţilor fiind for legislativ decizional pentru acest act normativ.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.