Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește prioritățile coaliției de guvernare. Aceasta susține că PSD și ALDE, în loc să se ocupe de problemele alegătorilor lor, continuă să facă tot ce le stă în putere să-l scoată pe președintele Liviu Dragnea din sfera penalului, în care se află.

„Am început o nouă sesiune parlamentară în semestrul în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, dar parcă suntem în filmul „Ziua Cârtiței” pentru că subiectele care ocupă agenda publică au rămas, din păcate, aceleași pentru coaliția aflată la guvernare PSD-ALDE, fără nicio legătură cu agenda cetățenilor. În loc să vorbim de investiții mari pentru dezvoltare, de creșterea nivelului de trai a populației, de reducerea semnificativă a numărului de români aflați în sărăcie, coaliția PSD-ALDE vorbește doar despre ordonanțe privind legile justiției și despre cum ar putea să scape președintele PSD, Liviu Dragnea, de dosarele penale. Am folosit sintagma coaliția de guvernare și nu majoritate parlamentară de guvernare pentru că aceasta și-a pierdut deja numărul necesar pentru a avea majoritatea voturilor în Camera Deputaților, ceea ce confirmă că tot mai mulți parlamentari care au crezut în promisiunile președintelui PSD Liviu Dragnea și-au dat seama că niciunul dintre marile proiecte nu se va pune în practică. Constatăm că situația devine din ce în ce mai critică și prin prezentarea proiectului Legii bugetului pentru anul 2019 unde investițiile pentru dezvoltare au alocate sume nesemnificative, iar sarcina Guvernului pentru asistența socială este transferată, fără asigurarea finanțării necesare, autorităților locale”, a spus deputatul PNL Angelica Fădor.

Deputatul Angelica Fădor a explicat că situația legată de bugetul pentru anul 2019 va  bloca  administrațiile locale, va limita  posibilitatea continuării proiectelor investiționale locale și va duce în scurt timp la incapacitatea de plată a primăriilor, cu efecte greu de estimat.

„De fapt, Guvernul PSD-ALDE, pentru a încerca să rămână în limitele de deficit bugetar, trimite în curtea autorităților locale povara pentru ceea ce „nu se închide”, de unde și nemulțumirea primarilor din toate partidele, inclusiv din PSD. Situația legată de bugetul pentru anul 2019, neadoptat nici la această dată, va duce la un blocaj în administrația locală , va limita drastic posibilitatea continuării proiectelor investiționale locale și va duce în scurt timp la incapacitatea de plată a primăriilor, cu efecte greu de estimat. După ce ai cheltuit nesăbuit în anii anteriori, coaliția PSD-ALDE a ajuns la fundul sacului, iar acum populația va avea de suferit pentru că în loc să beneficieze de proiecte de dezvoltare va mai bifa un an în care nu se face nimic”, a adăugat deputatul sucevean.

În ceea ce privește construcția de autostrăzi din România, Angelica Fădor consideră că județele Moldovei nu au nicio speranță să beneficieze de infrastructură rutieră rapidă.

„Deja putem spune că nu se face nimic pentru Autostrada Iași-Târgu Mureș pentru că are prevăzută finanțare care ar asigura construcția a două sute de metri liniari, iar județele Moldovei nu au nicio speranță să beneficieze de infrastructură rutieră rapidă, pentru drumurile naționale bugetul CNAIR este subdimensionat, iar șoselele deja afectate de această iarnă grea vor rămâne cu gropi care se vor adânci și se vor înmulți, în timp ce alocările pentru drumurile județene, și acestea insuficiente, au fost făcute după criterii de neînțeles”, a precizat Angelica Fădor.

Direcția în care se îndreaptă România în prezent nu este una bună, consideră parlamentarul PNL. Toate Guvernele conduse din umbră, dar cu o mână de fier de către Dragnea, nu au făcut  nimic altceva decât să împiedice bunul mers al lucrurilor. De altfel, în ceea ce privește readucerea țării pe drumul cel bun, România are nevoie de mulți ani și de multe pansamente pentru ca într-un viitor nu foarte apropiat să poată arăta ca o țară normală, membră a UE.

„Coaliția PSD-ALDE ne transmite prin proiectul de buget că și anul 2019 este un an ratat al guvernării așa cum a fost ratat și Anul Centenarului Unirii. Din păcate, încep să cred că Liviu Dragnea are dreptate să spună că totul se va rezolva începând din anul 2022, pentru că minim trei ani va avea nevoie un guvern responsabil pentru a repara ceea ce au stricat Guvernele Dragnea din 2016 și până acum”, a conchis deputatul Fădor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.