Deputatul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, în plenul Camerei să se constate că legea defăimării a picat la vot, pentru că nu doreşte ca actul normativ pe care l-a iniţiat să fie pus sub semnul întrebării sub aspectul regulamentului şi a spus că va reiniţia o lege cu acelaşi conţinut.

Dragnea a pus pe seama sistemului electronic problemele legate de decizia finală în cazul Legii Defăimării. “Din cauza acestui sistem o lege trece sau pică” a spus el, precizând că, se pare, că deciziile nu le mai iau parlamentarii, ci cartele electronice. “Nu vreau ca această lege să fie votată prin aşa zise încălcări ale regulamentului”, a mai spus Dragnea.

El i-a rugat pe cei din prezidiu să constate că legea a picat şi a precizat că va reiniţia proiectul şi se va ocupa personal ca atunci când se votează, să voteze oamenii, nu cartelele.

“Am ascultat cu foarte multă răbdare şi cu foarte multă toleranţă toate prestaţiile de la acest microfon. Le mulţumesc colegilor care au votat pentru această lege, le mulţumesc şi celorlalţi deputaţi, care au prestat de la acest microfon cu o virulenţă rar întâlnită pentru că n-au făcut decât să aducă argumente în plus că societatea românească are nevoie de toleranţă şi nu are nevoie de ură şi de război permanent (…) Vreau ca o dată şi o dată, prin votul deputaţilor, această lege să treacă şi cer ca, am mai constatat iar, că la diferenţă de 5 sau 7 minute, preşedintele de şedinţă a constatat ba că a trecut legea, ba că a picat. Nu a mai înţeles nimeni nimic (…) În aceste condiţii, vă rog să constataţi domnule Florin Iordache, măcar ţineţi-vă de ultima afirmaţie, că legea a picat şi o să reiniţiez, o să reiau procedura să vin cu ea în Parlament. De data aceea o să mă asigur, eu, personal, pentru tot mi s-a invocat numele şi i-aş sugera unei doamne să nu mai pronunţe numele meu niciodată, că nu merită”, a declarat Liviu Dragnea.

În replică, Alina Gorghiu a spus că până şi lui Dumnezeu i se poate pronunţa numele.

“Şi Dumnezeu te lasă să îi pronunţi numele, doar domnului Dragnea nu ai voie să îi pronunţi numele, îi mulţumesc însă pentru concluzie că renunţă la un abuz vădit şi îl rog pe preşedintele de şedinţă care a fost denigrat de preşedinteel său de partid să ia act de solicitare”, a afirmat Gorghiu.

Legea defăimării a stârnit controverse miercuri în Camera Deputaţilor, votul final asupra actului normativ fiind contestat, după ce iniţial s-a anunţat adoptarea proiectului. Ulterior, preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Florin Iordache, a anunţat că legea nu a întrunit condiţiile pentru adoptare.

Deputatul UMDR Marton Arpad a atras atenţia că Legea Defăimării asupra lipsei de cvorum.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.