Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a fost joi, 4 mai, la podul de la Milișăuți, unde a purtat discuții cu directorul DRDP Iași și cu reprezentanții constructorului, care urmează să efectueze lucrările în zonă. Astfel, în urma dialogului, deputatul sucevean a tras o concluzie tristă: aceea că nici până acum lucrurile nu au fost tranșate corespunzător, deși ministrul Sorin Grindeanu a alocat banii în urmă cu mult timp.
„Așa cum am promis, am fost joi, 4 mai la podul de la Milișăuți și m-am întâlnit cu reprezentanții constructorului și cu cei ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, inclusiv cu dl. director Ovidiu Laicu.
Dacă la telefon se dădeau termene clare, la fața locului lucrurile sunt încă încâlcite.
Credeam că discuțiile dintre cele două părți sunt într-o fază avansată, însă sunt multe probleme lăsate nerezolvate.
De atâta amar de timp, de când ministrul Sorin Grindeanu a dat banii pentru refacerea podului, vorbim doar de greșeli de proiectare, neînțelegeri și declarații în presă.
În rest se pare că nimeni nu a pus la masă cele două părți și nimeni nu a încercat să caute soluții. Sau cel puțin nu a făcut-o suficient.
Cine montează podul provizoriu, cine îi asigură mentenanța, erau chestiuni care ieri în jurul prânzului, nu erau încă stabilite.
Fiecare parte are explicații de ce s-a ajuns aici, dar niciuna nu pare să aibă soluții concrete.
E clar că există o lipsă de comunicare între constructor și cei de la DRDP Iași.
Din ce am discutat cu dl. Laicu, săptămâna viitoare vor începe lucrările la podul provizoriu.
Sper ca de data aceasta acest termen să fie respectat!”, a spus deputatul Șoldan.
Lasa un raspuns