Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a luat parte joi, 24 august, la inaugurarea Casei Polone de la Moara, parlamentarul sucevean subliniind că această clădire este „poate cea mai frumoasă din cele 14 din România”. De altfel, Șoldan l-a felicitat pe președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, pentru modul în care se implicăpentru comunitatea pe care o reprezintă.
„Casa Polonă din Moara, la a cărei inaugurare am participat joi, este încă un exemplu elocvent al faptului că Guvernul României respectă și sprijină minoritățile din România.
Prin sprijinirea construirii acestei Case Polone din Moara, poate cea mai frumoasă din cele 14 din România, guvernul evidențiază importanța contribuției fiecărei comunități etnice la bogăția culturală a țării.Această inițiativă exemplară nu numai că susține identitatea culturală a comunității poloneze, ci promovează înțelegerea și respectul între toate comunitățile din Bucovina și din întreaga țară.Felicitări în primul rând colegului meu deputat, Ghervazen Longher, președinte al Uniunii Polonezilor Din România.
Știu din Parlament cât se zbate pentru comunitatea sa, îl apreciez pentru asta și îi transmit și pe această cale că are în mine un susținător”, a transmis George Șoldan.
Lasa un raspuns