Ministrul propus pentru Dezvoltare, Ion Ștefan, a fost audiat marți în comisiile reunite ale Parlamentului.

Din comisie a făcut parte și deputatul Pro România Cătălin Nechifor, care i-a adresat o interpelare legată de finanțarea UAT-urilor după 24 iunie.

Vă informez că pe data de 5 iunie 2016 au avut loc alegeri locale în România. În baza calendarului pe care premierul Orban l-a anunțat ieri, că pe data 24 mai nu se pot ține alegeri, că pe 31 la fel, că pe 7 iunie nu se poate, vreau să vă aduc în atenție o ipoteză: localitățile se vor trezi, în acel moment, dacă alegerile se vor ține după 14 iunie, că nu vor fi conduse, pentru că nu vor avea legal primari, viceprimari, Consiliu Local, Consiliu Județean, președinți de consilii județene. Și atunci, pentru că sunteți ministru al Dezvoltării  și pentru că lucrați cu foarte multe UAT-uri vă întreb cum va fi făcută decontarea, cum va fi făcută plata, cum vor fi făcute răspunsurile către dumneavoastră, cum vor fi continuate proiectele, în condițiile în care primarii și aleșii locali nu vor depune jurământul până atunci. Băgați țara într-o criză uriașă, o blocați complet și vreau  să vă rog să vă gândiți foarte serios: dați-vă demisia și încheiați acest circ, puneți alt guvern competent, pentru că așa nu se mai poate. De dragul alegerilor anticipate rupeți totul, blocați România, vă bateți joc de toți, să vă fie rușine, și vă spun anticipat că eu nu vă votez, vă las în plata Domnului și cu asta basta”, a mai declarat Cătălin Nechifor.

În urma audierilor, Ion Ștefan a primit aviz negativ din partea comisiei, cu 20 de voturi împotrivă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.