O misiune arheologică formată din cercetători francezi şi elveţieni din necropola Saqqara, condusă de profesorul Philippe Collombert de la Universitatea din Geneva, a scos la iveală partea superioară a unui obelisc ce aparţinea reginei Ankhnespepi a II-a. Aceasta a fost mama lui Pepi al II-lea din a şasea Dinastie a Vechiului Regat Egiptean, în jurul anului 2350 î.e.n.

Collombert a precizat că fragmentul este parte dintr-un obelisc din granit roşu şi are o înălţime de 2,5 metri, cel mai mare fragment de obelisc care a fost până acum descoperit în Vechiul Regat, scrie Ahram Online.

„Putem estima că dimensiunea completă a obeliscului era de aproximativ cinci metri”, a precizat Collombert.

Artefactul a fost găsit în partea estică a piramidei reginei şi a complexului funerar, ceea ce confirmă că a fost înlăturată din locul său original, de la intrarea din templul acesteia.

„Reginele din cea de a şasea dinastie aveau de obicei două obeliscuri mici la intrare în templu, dar acesta a fost găsit mai departe de intrarea în complexul lui Ankhnespepi a II-a”, a precizat Mostafa Waziri, secretar general la Consiliul Suprem al Antichităţilor din Egipt.

Acesta a mai precizat că obeliscul mai are inscripţii pe o parte, unde încep titlurile şi numele reginei Ankhnespepi a II-a.

„Este probabil prima regină care are texte inscripţionate în complexul său”, adaugă Waziri.

Vârful obeliscului are o mică neregularitate, ceea ce indică faptul că acesta era acoperit în trecut cu bucăţi de metal, probabil bronz sau aur, pentru a face ca obeliscul să strălucească în soare.

Ankhnespepi a II-a a fost cea mai importantă regină a celei de a şasea dinastie şi soţia lui Pepi I, iar după moartea faraonului, s-a căsătorit cu fiul lui Pepi I, Merenre, care era de asemenea fiul surorii sale, Ankhnespepi I. Altfel spus, Merenre era şi nepotul şi fiul vitreg al reginei.

Ankhnespepi a II-a l-a născut următorul faraon, Pepi al II-lea, făcut cu Merenre, care a murit atunci când Pepi al II-lea avea doar şase ani. Astfel, mama acestuia a devenit regentă şi conducătoarea efectivă a regatului, dar nu a mers atât de departe încât să se declare conducătoarea de drept a Egiptului, rol care era destinat lui Pepi al II-lea. Astfel, „se înţelege de ce piramida sa era cea mai mare necropolă după piramida regelui”, a precizat Collombert.

(sursa: http://www.descopera.ro/dnews/16760191-descoperire-uimitoare-a-arheologilor-cel-mai-mare-fragment-de-obelisc-din-vechiul-regat-egiptean )

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*