E prima oară când scriu un editorial în redacția Suceava Live. Din dreapta, Cleopatra, regina Egiptului, mă privește cu insistență de pe coperta unei cărți. Nu cred că vrea să fim amanți! Încă nu am niciun imperiu în subordine și sunt un pic cam gras pentru gusturile ei. Cel puțin așa știu din cărțile de istorie, dar și ele mai pot să mintă când vine vorba despre dragoste și alte tulburări ale inimii. Mă rog, cărțile mint în funcție de interesul avut, exact ca oamenii. La urma urmei, de ei sunt scrise chiar dacă se numesc biblii sau articole științifice.

De mic copil am ajuns la concluzia că adevărul e extrem de subiectiv. Omul crede că ceva este adevărat, atâta timp cât ceva-ul respectiv îi convine, cât timp îi servește intereselor personale sau credințelor personale. Când nu-i mai servește unui anumit scop, adevărul devine brusc minciună și același om se ridică împotriva lui, cu același aplomb cu care îl susținea când îi folosea. Din acest motiv, niciodată nu am pus patimă în nimic. Am fost și am rămas un rezervat față de orice manifestare a așa zisului adevăr absolut invocat de unii sau alții, în funcție de conjunctură. La urma urmei și eu am propriul adevăr pe care îl cred, în funcție de interesele personale. Dar niciodată nu l-am declarat absolut. Știu că mă pot răzgândi oricând și ceea ce mi s-a părut bun cândva, să mi se pară rău mai târziu.

As da vina pentru aceste răzgândeli pe etapele vieții. Pentru că altul e adevărul copilului, altul e adevărul tânărului, altul e adevărul maturului și cu totul altul e adevărul bătrânului. Cu cât ne apropiem de moarte, cu atât mai mult ne schimbăm percepția asupra vieții. Și în funcție de vârsta avută, adevărate ni se par toate, apărându-le la momentul respectiv până la moarte, cu furie și inconştienţă. Cică tot procesul ăsta se numeşte „maturizare”. Eu l-aş numi altfel, dar pentru că nu am destulă inspiraţie la ora asta și mai cu seamă pentru că scriu în deplasare, departe de elementele inspiraționale tradiționale, nu știu cum. Când o să ajung acasă, sigur o să-mi vină o idee, dar va fi prea târziu. Tot prea târziu îmi va veni inspirația pentru un editorial mai acătării, dar deja voi fi plecat din Suceava și voi găsi de cuviință să țin minte totul pentru săptămâna viitoare. Evident că nu voi reuși, dar intenția contează. Totuși, ținând cont că data viitoare voi fi rezolvat problemele avute cu laptopul, garantat voi scrie de acasă, unde am bine pus la punct un întreg ritual creativ, menit a scoate din mine mai mult decât scoate o plimbare în oraș. Acest lucru se datorează în mod special celei mai mari invenții omenești de la începuturile omenirii și până acum, anume berea Suceava, care nu numai că inspiră pe toți cei care o savurează, dar pune din plin umărul, prin proprietățile avute, la consolidarea, dezvoltarea și emanciparea culturii literare autohtone, fiind unul dintre principalele muze din oraș. E blondă, e umedă, e mereu gata de acțiune…

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.