Ca să nu ai viaţa pe care ţi-o doreşti este suficient să nu ai curaj. Te mulţumeşti cu o anumită stare de siguranţă dată de situaţia în care te afli şi chiar dacă e împovărătoare, o accepţi ca fiind mulțumitoare. Asta deşi tânjeşti zi de zi după altceva şi sufletul îţi este  greu ca nişte bocanci plini de noroi. Frica de a nu pierde ce ai este mai mare ca posibilitatea de a obţine ceva care te împlineşte, iar asta te transformă în sclav.

Pui capul în pământ şi mergi mai departe, acumulând frustrări şi neîmpliniri la tot pasul. Viaţa îţi pare tot mai lipsită de sens, iar toată nemulţumirea pe care o acumulezi se revarsă în cele din urmă în relaţia pe care o ai cu familia. De aici pleacă o mulţime de neînţelegeri, o mulţime de stări conflictuale cu părinţii, partenerul de viaţă sau copiii. Practic, te amăgeşti că faci ceea ce trebuie pentru stabilitatea tuturor, dar nu obţii absolut nimic în plus decât un salariu care oricum nu îţi ajunge de la o lună la alta. Nu evoluezi cu nimic şi nici nu-i ajuţi pe cei din jurul tău să crească. Efectiv sacrifici tot ce este important ca să rămâi un nimeni cu o sursă stabilă de venit. Frica de eşec e prea mare ca să ai curajul de a produce schimbările necesare unei vieţi mai bune. Te temi că dacă rişti, poţi pierde totul deodată, chiar dacă aşa pierzi absolut sigur la fel de mult, doar că pierzi încetul cu încetul.

Îi vezi pe alţii fericiţi, cu suficienţi bani, cu familii fericite şi evident că te apucă dracii şi zici că au furat sau că au făcut cine ştie ce învârteli ilegale, că nu se poate să obţii aşa multe prin muncă cinstită. Dar ghici ce? Se poate! Doar că nu au stat ca prostul, (a se citi „ca tine”), irosindu-se în munci care care nu le-au adus nimic în plus decât un salariu. Ei au riscat făcând ce le place, făcând munci cu rost, pe care le-au înţeles şi pentru care au avut vocaţie, chemare şi tot ce mai trebuie ca să te simţi bine atunci când  te trezeşti dimineaţa şi te apuci de treabă. Au schimbat macazul atunci când au realizat minciuna în care trăiesc.

Bineînţeles că există şi îmbogăţiţi din învârteli, numai că aceştia nu sunt nici fericiţi şi nici familii funcţionale nu au.  Ori eu vorbesc aici de oameni împliniţi, care şi-au găsit menirea sau mai bine zis, nişte oameni au avut curajul să-şi urmeze inima, vocaţia, chemarea şi drept urmare, au excelat în domeniul respectiv bucurându-se de toate binecuvântările care au venit odată cu această alegere. Diferenţa între ei şi tine constă în curaj. Atât! Nu s-au temut  să renunţe la siguranţa închipuită şi chinuită a zilei de mâine pentru a obţine ce şi-au dorit cu adevărat.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.