Nu ne mai unește școala! În anii trecuți, românii erau uniți în respectul fața de omul învățat. El era modelul, era învățătorul, era cel care trebuia urmat, era cel care trebuia ascultat. Tocmai pentru că românii știau să respecte și să recunoască elitele, a trebuit distrusă educația și omul învățat a fost înlocuit cu o subspecie a lui, semidoctul, care a distrus orice urmă de credibilitate a sistemului de învățământ. Când învățatul a fost înlocuit cu șpaga, a dispărut respectul față de școală și, odată cu el, s-a șubrezit o părticică din ceea ce ne unea ca popor.

Nu ne mai unește familia! Pentru că românul își punea familia pe primul loc și eram uniți în statornicia față de această instituție sacră, aceasta a trebuit să fie ridiculizată. Valorile familiei au fost luate la mișto, răsturnate și distruse pas cu pas. Ni s-a spus că e de porc să-ți respecți părinții, să-ți iubești soția împreună cu copiii, să-ți îndrăgești rudele. Dacă faci asta, nu ești cool și nu respecți libertatea celuilalt. Ești un retrograd medieval care nu înțelege rolul individului într-o democrație. Iar dacă, Doamne ferește, afirmi că familia tradițională (eu aș zice normală) e formată dintr-un bărbat și-o femeie, ești  prost idiot comunist boșevic. Că doar în societea actuală numai minoritarii au drepturi.

Nu ne mai unește sportul! Pentru că românii erau mândri și lăcrimau de fericire ori de câte ori auzeau imnul țării, fiind uniți în bucuria adusă de rezultatele obținute, acesta a trebuit distrus. Nu mai aveam gimnastică, nu mai avem footbal, nu mai avem caiac-canoe, niciun sport de echipă care ne aducea rezultate și medalii nu a rezistat democrației autohtone. Pentru că românilor nu mai trebuie să le bată inima la unison, nu mai trebuie să aibă mândrie națională, nu trebuie să știe că sunt mai buni ca alte popoare. Ei trebuie să fie toleranți, supuși, să accepte înfrângerea ca pe ceva firesc, să fie mulțumiți că sunt acceptați printre ceilalți.

Nu ne mai unește tradiția. Pentru că aceasta trezea în poporul român conștiința unui trecut comun, a trebuit să fie bagatelizată. Obiceiurile cândva sacre, cu semnificații profunde pentru fiecare român, au fost transformate în simple activități comerciale, lipsite de sens, golite de conținut, manifestate pentru distracția străinilor sau fala personală. Temele ancestrale din folclor, au fost înlocuite cu teme cotidiene, realizându-se niște spectacole de-a râsul-plânsul, care e drept că îți iau ochii, dar nu și inima. Poporul român nu trebuie să-și amintească de profunzimea lui spirituală. El trebuie să fie un simplu consumator pentru care marile întrebări existentiale, nu există.

Nu ne mai unește munca! Pentru că siguranța unui loc de muncă îi unea pe români, îi responsabiliza și-i făcea demni, locurile de muncă au trebuit să dispară. În locul lor au fost introduse ajutoarele sociale, care nu-i mai permit românului să fie nici demn, nici responsabil, nici unit. Sărăcia întotdeauna dezbină, în timp ce bunăstarea, unește. Pentru că românii sunt un popor harnic, nu leneș, au distrus întâi locurile de muncă, apoi s-a promovat pe toate canalele ideea că cine muncește e prost, iar cei care nu au acceptat situația, au trebuit să plece. Pentru că românul nu trebuie să înțeleagă că poate fi egalul celorlalte nații. El trebuie să știe că are vocație de slugă, nu de om liber.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*