De câteva zile e iarnă. M-am obișnuit ca în ultimii ani să rezum iarna la zile, după cum nici vara nu depășește prea multe săptămâni. Seceta în schimb, o putem număra cu lunile și ne afectează destul de mult. Datorită relațiilor de familie, am de-a face destul de des cu trei sate: Paltinu, Botești și Hănțești. Singurul sat în care nu sunt probleme cu apa, până în prezent, este Hănțeștiul. În schimb, apa de acolo, are o concentrație mare de nitrați. Cum beau o cană de apă de la fântână, cum simt că stomacul meu se transformă în centrală pe gaze. Așa reacționează stomacul meu și mi-a fost frică să întreb ce se întâmplă cu stomacul altora. Personal consider că tot apa de acolo este vinovată pentru majoritatea cazurilor de cancer din comună, dar asta este o opinie strict personală. Cred că toate dezechilibrele naturale la care asistăm reprezintă felul naturii de a ne atrage atenția că greșim în relația cu ea. Sau poate e felul ei de a se apăra în fața invadatorilor, încercând să-i extermine. Indiferent de varianta aleasă, natura are dreptate. Rolul ei primordial este să susțină viața, nu economia. Iar dacă am folosi-o în acest sens, cum am făcut-o mii de ani, fără să o tulburăm, nu cred că ar avea ce să ne reproșeze. Ba, chiar ne-ar ajuta să ducem o viață sănătoasă ca să ne bucurăm și noi de darurile ei, și ea de aprecierea  noastră, cât mai multă vreme.

Nu știu dacă a observat cineva, dar de ieri, a început primăvara. Afară este cu mult mai frig decât a fost în decembrie sau în ianuarie. Mărțisoarele și gândurile bune au curs firesc, ca și până acum, de 1 Martie. E bine că la această sărbătoare avem mai puțină „lumină” în mesaje, ca de Crăciun sau Paște. Mi se pare în schimb, că lipsește bucuria pe care o aducea această zi în sufletele semenilor. Atât mărțisoarele, cât și urările, se fac mai mult din politețe, dar e bine că am rămas măcar cu asta. Politețea e, totuși, o formă mai diluată a afecțiunii umane. Anii trecuți, abia așteptam prima zi de primăvară, fie că eram la școală, fie că eram la muncă. Era o zi relaxantă. Anul acesta nu a fost. E drept că nu a fost nici stresantă, dar a fost o zi normală, ca oricare alta. Îmi pare rău! Aș fi vrut să fiu mai entuziasmat de începutul de primăvară, aș fi vrut să mă bucur mai mult de însemnătatea zilei, nu de berea băută la finalul ei. Cu toate astea, recunosc ca tare bine m-aș simți dacă primăvara aceasta, toată lumea ar avea parte de bucurii mici, ca berea mea de la finalul zilei, cât mai des. Mai multe bucurii mici pot ducem într-un final la o bucurie mare!

PS: Data când apare ziarul, coincide cu ziua de naștere a bunicii Viorica, care m-a crescut până la 7 ani și a avut grijă de mine și după această vârstă, fără să se plângă că a fost greu. Face 87 de ani. La mulți ani, bunică. Să fii sănătoasă!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.