Săptămâna aceasta am început cu o lipsă acută de imaginație, situație care s-a agravat cu fiecare zi. Miruna a fost răcită și nu ne-a lăsat nici pe noi, nici pe vecini să dormim. Parcă suntem niște zombi. Tot etajul 1 de la mine de la bloc s-a contagiat de lipsa somnului. Noroc că sunt oameni cumsecade și nu ne zic nimic. Numai ne zâmbesc cu subînțeles: „Fiți pe pace, am avut și noi copii”. În sinea lor cred că abia așteaptă weekend-ul ca să plecăm la țară. Îi înțeleg pe deplin!

Când ești obosit, timpul se dilată. Cumva ziua ajunge să fie de 48 de ore, care tot nu-ți ajung pentru nimic, numai că orele respective ți se pun în cârcă ca niște saci de nisip ud de care nu poți să scapi. Îi porți cu tine peste tot: la serviciu, la masă, la baie, la cumpărături… altceva nu faci când ești obosit.

Cea mai mare bătălie pe care o dai este cea cu nervii tăi. Care se adună în tine ca niște demoni ce abia așteaptă să-i lași să iasă afară din cușcă. Vor să urle, vor să țipe, vor să jignească, să umilească, să trântească, vor să-ți facă viața și mai grea, și mai neplăcută. De parcă de scandal ai nevoie în casă, când îți pică ochii în gură! Ai nevoie de înțelegere reciprocă, dar e grozav de greu să ai parte de ea și s-o acorzi. Vrei să fugi, să-l lași pe celălalt să-și rupă capul. Cred că trebușoara asta face parte din viața oricărui cuplu obosit. E partea în care trebuie să-i fii alături la greu.

Oboseala pune la încercare orice relație. Și nu vorbesc aici de oboseala cauzată de copil. Asta cred că este cea mai tolerabilă și cea mai ușor de acceptat. Toți devenim obosiți la un moment dat. De obicei fuga după bani e principala cauză a oboselii. Tu fugi după bani, ea fuge după bani, vă întâlniți seara, va salutați, mâncați în tăcere și vă bagați în pat. Unul adoarme cu gândurile lui, celălalt cu gândurile lui, nici unul cu gânduri comune. „Să-mi fac treaba, să-mi fac treaba, să-mi fac treaba!”, sună în mintea fiecăruia. „Nu m-a sărutat de mult”, se gândește el. „Nu m-a luat în brațe de mult”, se gândește ea. „Lasă că recuperăm în concediu”, se gândește fiecare în parte. Până atunci, frustrările se acumulează, distanța dintre sufletele voastre se mărește, tăcerea devine mai adâncă, vă înstrăinați. El se simte mai apropiat de colega aia, ea se simte mai bine înțeleasă de colegul ăla. Și asta pentru că alergați continuu, chipurile „să vă fie mai bine”, că „doar vine el și concediul” . Vine pe dracu! Dacă nu vă acordați măcar două ore pe zi unul altuia, nu vine nimic altceva decât o prelungire a agoniei… și dacă chiar vreți să vă fie bine, transformați-vă brațele în saltele Relaxa, ca să vă găsiți odihna în celălalt.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*